„ Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia, 3:22-23)
Plângerile lui Ieremia, 3:22-23
Autor: sfmartian
Psalmii, 93:4
„Dar mai puternic decât vuietul apelor mari şi mai puternic decât vuietul valurilor năprasnice ale mării este Domnul în locurile cereşti.” (Psalmii, 93:4)
Anotimpul slavei
( Meditație de noiembrie)
Mi-a drapat fereastra cu melancolie Toamna pe sfârșite, vânătă-n obraz, Și prin desfrunzirea apăsând pustie, Lăcrimând cu ploaie bate în pervaz. Din calești de ceață dă risipei brume Prin păduri tăcute stinse-n muguri orbi, Și-aruncând hlamida rece peste lume Se înstăpânește trâmbițând prin corbi. Vara-i amintire, strop de nostalgie, Iarna-și pregătește sania de drum, Toamna-și fierbe-n ploaie trista agonie, Eu, în cursa vremii, meditez și spun: Ne apasă vremea, ploaia ne-ntristează, Gerul ne-ncolțește șfichiuind cumplit, Ne sufocă vara când, în strai de-amiază, Își revarsă lava fiartă la zenit. Parcă nu-i pământul casa, vatra noastră, Nu ne vine bine niciun anotimp, Le privim cum zboară, însă pe fereastră, Căci sezonul nostru-i... dincolo de timp. Este anotimpul gloriei eterne, Diferit în toate de orice clișeu, Anotimp în care pacea se așterne Să trăim în slavă, lângă Dumnezeu! Simion Felix Marțian Vulcan, 18 noiembrie 2017
Sonet cu arbore etern
Adun inel după inel sub coajă, Și-acum, când pun în frunze ruginiu, În ramuri simt că s-a făcut târziu, Cu gongul sunând fiecare strajă. Cad frunze-ncet, dar nu mă simt pustiu, Ci-n jur e mai curând un fel de vrajă, Cu crengile care extaz degajă Și seva care-n trunchi pulsează viu. Căci am înfipte rădăcini spre ape Ce curg de la izvorul din Calvar, Iar Cel crucificat e-aici, aproape. Trecând cu El al timpului hotar, Clepsidra lumii nu mă mai încape Și muguri noi și... veșnici îmi apar. Simion Felix Marțian Siegen, 4 noiembrie 2022
Deuteronomul, 3:22
„Nu te teme de ei; căci Domnul Dumnezeul vostru va lupta El însuşi pentru voi.” (Deuteronomul, 3:22)
Sonetul clipei
Prăvălite din timp, cad secundele-n drum Ca să treacă prin noi dureros uneori, Alteori strălucind ca petale de flori Și-aducând în pridvorul trăirii parfum. Se-mpletesc măiestrit dându-i vieții culori, Cu ecouri prelungi oferindu-i volum, Însă toate rămân doar un cântec postum Când prin gâtul clepsidrei tu însuți cobori. Dar aceste tăceri care tragic se-aștern, Când cortinele cad fâlfâind dureros, Sunt doar porți ce deschid universul etern. Și acolo poți fi pentru veci luminos, Dacă-n clipele care în viață se cern Strălucește cea-n care-ai spus „Da” lui Cristos! Simion Felix Marțian
Ioan, 14:27
„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” (Ioan, 14:27)
Psalmii, 119:105
Zbor de toamnă
Se cern tristeți tivite-n cenușiu Din cerul toamnei care-adânc ne doare, Brăzdat în lung de păsări călătoare, Și-un vânt ne suflă-n suflet a pustiu. Ducând pe aripi vara care-a fost, Ne iau și diadema bucuriei, Lăsându-ne iar pradă nostalgiei Pe scena cu decor tot mai anost. Ne-apasă dureros plecarea lor, Dar toamna noastră lor le e străină Și zboară spre căldură și lumină, Spre-un astru-al zilei mai strălucitor. Rămași într-un amurg violaceu, Lipsiți de-a cântecelor armonie, Putem să medităm la veșnicie Și-o rugă să-nălțăm spre Dumnezeu: E-aproape, Doamne,-al vremii act final, Pornește Tu în noi deșteptătorul, Să nu ratăm în toamna lumii zborul, Știind că Tu ne-aștepți la terminal. Simion Felix Marțian
2 Cronici, 16:9
