Pâlpâiri anoste franjurează seara
Când tăceri coboară fâlfâind lălâu,
Telegarii beznei tropăie în frâu
Răsturnându-i nopții negre călimara.
Se-mbeznează lumea semănând desfrâu,
Cântecul de leagăn rămânând... gargara,
Nimeni nu mai urcă, toți coboară scara
Spre noroiul care e mai sus de brâu.
Uniformizarea își impune portul,
Omenirea toată este-n pijama,
Căci în ațipire și-a găsit confortul.
Ne trezește, Doamne, letargia-i grea,
Sfâșiindu-i nopții mult prea negre cortul,
Să vedem în zare... dimineața Ta!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 28 mai 2021
„Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” (Psalmii, 122: 6)
Atâtea tragedii ai cunoscut
Sub apăsarea marilor imperii
Încât istoria ţi-e plâns durut,
Izvor de lacrimi trist, neîntrerupt,
Ca un dezgheţ în streaşina durerii.
Deşi ai pacea-nscrisă pe blazon,
Istoria s-a dovedit rapace
Legându-te cu zbucium de pripon,
Iar pentru tine a rămas doar zvon,
Un vis neîmplinit, râvnita pace.
Istoria ţi-a înlesnit cândva
O întâlnire-n ziua cercetării,
Când Dumnezeu plângea la poarta ta
Prin Cel ce-aduce pace, pacea Sa,
Cristos chema, dar n-ai răspuns chemării.
Ierusalim, n-ai pace nicidecum
Şi-mrpejurările îţi sunt ostile
Căci iată cum îţi bate-n porţi, acum,
Venind întunecată de pe drum,
Istoria-ncălţată cu şenile.
Te răvăşesc rachete zile-ntregi
Şi pacea iluzorie se curmă.
Tu o doreşti dar nu poţi să-nţelegi
Că Domnul păcii vrea ca să-L alegi,
Iar profeţiile te-ajung din urmă.Le vezi plesnind în muguri de smochin
Şi-n verdele ce vara o vesteşte,
E vremea ta, străvechi Ierusalim,
Să Îl primeşti pe-al păcii Prinţ divin
Căci El domnia păcii pregăteşte.
Shalom aleihem* şi acum şi-n veci,
Iar peste zbucium să se-aşeze praful
Şi de-ţi mai bate-n porţi, cu gheare reci,
Venind pe tenebroasele-i poteci,
Războiul să îşi scrie epitaful.
*Shalom aleihem(aleichem)- Pacea să fie cu voi(ebr.)
Simion Felix Marțian
Vulcan, martie 2009
Auzim adesea pe unii spunând: “Dacă aş vedea o minune cu ochii mei, aş crede în Dumnezeu.” Oare, aşa să fie?
În capitolul nouă din Faptele apostolilor găsim scris despre un anume Enea, din Lida. Era paralitic, ţintuit la pat de opt ani. Opt ani de suferinţă, de imobilitate! Dar Dumnezeu a hotărât să-l vindece, prin apostolul Petru, care a trecând pe la el, i-a zis: “Enea, Isus Cristos te vindecă!” Şi a fost vindecat.
Rezultatul? Iată-l: “TOŢI locuitorii din Lida şi din Sarona, l-au văzut şi s-au întors la Domnul.”(Fapte, 9:35) Toţi!
Textul amintit continuă, însă, cu istoria Tabitei. Era o tânără discipolă din Iope, credincioasă plină de zel, care prin acţiunile sale îşi arăta dragostea faţă de semeni. Adică aşa cum a înţeles ea Evanghelia. Dar într-o bună zi, s-a îmbolnăvit şi a murit. Tragedie.
Ucenicii aflaţi în localitate au trimis după Petru la Lida, pentru că nu era departe. La venirea sa, Petru o găseşte pe Tabita pe catafalc, pregătită de înmormântare, înconjurată de văduvele care o jeleau. Erau cele care se bucuraseră de atenţia Tabitei, de ajutorul ei. Le rămăseseră doar hainele cusute de răposată. Cu fir de dragoste cusute.
Petru, plin de Duhul lui Dumnezeu, scoate pe toată lumea afară, se roagă şi miracolul se înfăptuieşte: învierea Tabitei! Rezultatul? E aici: „Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, şi MULŢI au crezut în Domnul.”(Fapte, 9:42) Nu ştim ce înseamnă „mulţi” în cazul ăsta, pentru că este rezultatul unui raport necunoscut nouă. Ceea ce reţinem, însă, e că nu TOŢI.
În Lida au crezut toţi, ba chiar şi cei din Sarona, în urma unei vindecări, iar în Iope, deşi era vorba de o ÎNVIERE, au crezut… mulţi. Nu toţi. De ce? Probabil că aşa s-au setat.
Spun asta pentru că am citit cu ani în urmă afirmaţia unui ateu care spunea: „Nu cred în minuni, iar dacă vreodată aş vedea una, aş înnebuni, dar tot n-aş crede.” El pleca din start hotărât să nu creadă, îşi stabilise setările astfel.
Este valabil şi pentru credincioşii care spun că un miracol le-ar consolida mai mult credinţa. Poate că da, poate că nu. Important este şi pentru unii şi pentru alţii să-şi seteze percepţia pe „deschis”, pe „acceptare”.
De Ziua Internațională a Cărții, ridic deasupra Morii pavilionul filei înnobilate prin scris și, ieșind în pridvor cu rodul îndelung măcinatelor mele gânduri, idei și sentimente, îi salut pe toți oamenii „de carte”: scriitori și cititori, editori și tipografi, librari și IT-iști.
Tuturor, dintr-o inimă dedulcită cu cititul și scrisul, la mulți ani, într-o binecuvântată lumină!
Înfipt în anotimp până-n plăsele
Mă împrimăvărez în verde viu,
Şi-nseninat de cerul azuriu
Sorb seve noi, dorind să scriu cu ele.
Mă năpădesc cuvintele nescrise
Când primăverii îi plătesc tribut,
Căci frumuseţea nu-i doar atribut
Ci viaţă nouă afluind prin vise.
Şi văd, înfăşurat în foi de viaţă,
Că primăvara nu-i doar anotimp,
Este o stare dincolo de timp,
Este trezire, este dimineaţă.
E învierea simţurilor toate
Spre bine, spre frumos, spre adevăr,
E neprihana florilor de măr
De roua dimineţii sărutate.
Trăind, deci, primăvara ca o stare,
Ca înviere, ca dorit dezgheţ,
Văd scrisul îndurării mai citeţ
Şi-aud mai clar a cerului chemare.
Iar inima-mi, Părinte, vrea să-Ţi ceară,
Cu un demers cu totul exploziv:
Condamnă-mă, Te rog, definitiv
La o eternă, sfântă primăvară!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 12 aprilie 2014
Izbește molima în porți închise
Și colții groazei mușcă din zăvoare;
Lovește boala, dar și spaima doare,
Căci ea îngheață mugurii de vise.
În toată-această cruntă încleștare
Rămân spre Cer ferestrele deschise,
Și gânduri ce adastă în culise
Cu aripi de speranță prind să zboare.
Spre Tine, Doamne, gândul năzuiește
Și-n el credința-i gata să-nflorească,
Căci numai Tu ești Cel ce izbăvește.
Deci, peste hăul morții ce se cască,
În zborul rugăciunii ne primește
Cu-a noastră închinare fără... mască!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 20 martie 2021
Când seva-şi duce valul viu de viaţă, Ţâşnind în muguri verzi cu ochi de soare, Cocoşii vremii cântă: Deşteptare! Şi-un cor imens cu imnuri ne răsfaţă.
Se sting metehne-n scoarţa care doare Şi-n trunchiul vechi ce-n soare se dezgheaţă, Scriind cu muguri magica prefaţă A vieţii noi de cântec şi culoare.
Purtăm în noi prea reci şi triste toamne Cu brume albe scuturând petale, Şi ierni cu-ngheţ venit să ne condamne;
Dar vrem înmuguriri spirituale, De-aceea Te rugăm din suflet, Doamne, Ne dă căldura mângâierii Tale!
Suntem în plină pandemie de COVID-19, iar lupta cu virusul ucigaș este acerbă. Indiferent dacă folosim statistici reale sau politizate, un lucru este cert: se suferă și… se moare! Iar soluțiile găsite nu pare să-și dovedească eficiența. Dar, luptăm.
Este firesc ca în această situație să se remarce, în fruntea luptei, Ministerul Sănătății. Căutând soluții și inițiind campanii de informare. Dar, ar fi de preferat ca aceste campanii să nu aibă tentă ideologică. Fie ea și marxistă. Se pare, însă, că această culoare politică nu poate să-și ascundă hidoșenia nici măcar în fața suferinței.
Astfel, într-un afiș pentru promovarea vaccinării, se folosește imaginea stilizată a Catedralei Mitropolitane din Timișoara, fără… cruci.( Mutilări grafice similare a mai suferit lăcașul de cult în 2017 și 2020, în contexte diferite.)
Stilizarea imaginii unei ctedrale ar putea merge atât de departe, încât să rămână numai crucea. Dar nicidecum nu poate fi reprezentată fără ea. Iar ca să nu înțelegi acest lucru trebuie să fii ori lipsit de minte, ori rău intenționat. Iar tovarășii care au declarat război credinței creștine nu sunt lipsiți de minte.
Umbra neagră a marxismului se întinde peste Europa „creștină”, cu manifestări inspirate de China comunistă. Este ciudat, însă, că deși a declara război religiei într-o țară creștină înseamnă să-ți bați cuie în talpă, tovarășii rămân în picioare. Cine-i susține? Poate că și nepăsarea maselor le este de folos.
Ar fi de așteptat ca în fața suferinței să strângem rândurile, dovedind solidaritate. Arătând dragoste. Am putea, da, să ne rugăm împreună. Dar a folosi o campanie a Ministerului Sănătății în scop ideologic, este diabolic. Mai ales că este vorba de o ideologie extrem de toxică.
Simbolurile creștine nu sunt vitale. Mântuitoare este credința. Dar lupta împotriva acestor simboluri este un început. Unul dureros, prevestitor de rele. Iar acest caz ne dovedește că reușesc să se insinueze peste tot.
Arhiepiscopia Timișoarei a luat atitudine, cerând Ministerului Sănătății să-și revizuiască afișele, și s-a putut. Dar de ce era nevoie de asta? Ignorând astfel de atacuri, ne vom trezi într-o bună zi că în biserică se predică marxismul.
Ar fi de dorit ca cei de la Sănătate să se ocupe de sănătate. Dimensiunea spirituală a vieții nu este pe lista lor de sarcini. Iar noi să veghem, întărindu-ne în credință. Doamne ajută!
