Olarul

DSC_1066e

Mă plec smerit în faţa Slavei Tale
Şi, cu evlavie, adânc mă-nchin,
Abandonându-mă cu totul, moale,
În mâna Ta, Olarule divin.

Striveşte-n mine, Doamne, răzvrătirea
Şi tot ce nu se lasă modelat,
Din lutul bun îndepărtează firea,
Căci vreau, Părinte, să fiu vas curat.

Doar Tu poţi să îmi dai forma dorită
Şi vreau să-Ţi semăn, Doamne, tot mai mult,
Fiinţa mi-e cu totul copleşită,
Voinţa-mi Ţi-e supusă: tac şi-ascult.

Eu ştiu că lutul modelat de Tine
Devine trainic doar trecut prin foc;
De vezi că mai există teamă-n mine,
Alung-o Tu şi dă-mi credinţă-n loc.

Să cred că şi în foc îmi eşti alături,
Focul lucrând la trăinicia mea,
Iar Tu urmând cenuşa să o mături,
În mine rămânând lucrarea Ta.

Abia când trăinicia-i dobândită
Voi fi împodobit, frumos ornat,
Lucrarea fiind astfel isprăvită
Şi vasul gata de-ntrebuinţat.

Mă plec smerit în faţa Ta, Părinte,
Ca rod al modelării mă închin,
Sunt acum trainic, am podoabe sfinte,
Dar mai doresc ceva: să fiu vas plin!

Simion Felx Marțian
Vulcan, aprilie 2007

Cine face alergie la…cruce?

c1

O parte a presei, adică cea care vede mai departe de mondenități, a scris zilele trecute despre hotărârea Curții Supreme a SUA în cazul monumentului „Crucea Păcii”. Mai întâi, ce este această cruce. Este un monument aproape centenar, ridicat în cinstea eroilor din Primul Război Mondial, înalt de 12 m, și se află în orașul Blandesburg din Maryland.

În al doilea rând, de ce a devenit un „caz”. Pentru că Asociația Umanistă Americană , formată din atei și agnostici , a fost deranjată de prezența monumentului pe spațiul public, ceea ce ar putea însemna o recunoaștere oficială a creștinismului.

A câștigat în instanță bunul simț, pentru că monumentul, dincolo de forma sa de cruce, aparține istoriei. Iar comunitatea locală are, printre înaintași, eroi care și-au dat viața pentru libertate. Ori mutarea sau demolarea sa ar fi creat un precedent, care ar fi dus la demolarea altor mii de cruci și…cimitire ale eroilor.

Nu putem să nu remarcăm, însă, furia cu care acești oameni se ridică împotriva însemnelor creștine. Aici nu este vorba de ateism. Un ateu ignoră astfel de însemne, sau, eventual, râde batjocoritor. Dar nu se ia la trântă cu ele. Acest lucru îl face diavolul. Pentru că îi amintește de crucea de la Golgota și de Cel care acolo l-a biruit.

Însemnele creștine nu sunt nici mântuitoare, nici vitale pentru creștinism. Creștinismul are nevoie de biserici vii, de interes real pentru Calea mântuirii. Dar nu putem să trecem cu vederea peste aceste atacuri și semnificația lor. Pentru că se face tot mai simțită îngrădirea treptată a libertății. Și încă în țara unde se mănâncă democrație pe pâine!

Am cunoscut propaganda ateist-comunistă. Am văzut cum s-au demolat biserici folosindu-se pretextul sistematizării urbane. Dar nu-mi amintesc de vreun atac împotriva monumentelor. Crucea de pe Caraiman a rămas la locul ei, chiar dacă i-au zis Monumentul Eroilor. Ca și atâtea alte cruci monumentale sau mausolee.

Dar împotrivitorii de azi se vor mai eficienți decât cei de ieri. Până acolo încât cad în ridicol, ca în acest caz cu un atac împotriva unui monument. Privind situația cu umor amar, ai putea spune că și sensurile giratorii s-au introdus în circulație ca să se evite intersecțiile în formă de…cruce.

Creștini, să ne închinăm Tatălui în duh și-n adevăr. Cu credință. Acolo nu vor mai putea face demolări.

Simion Felix Marțian
Neunchirchen, 28 iunie 2019

De ce taci, Tată?

DSC_7071

Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” (1 Ioan 5:14)

Ce bine-i să te ştii în siguranţă,
Privind încrezător spre cer ca fiu
Înveşmântat în straie de speranţă,
Să poţi veni oricând cu o doleanţă
La Tatăl veşnic, Dumnezeul viu.

Trăiesc intens aceste sentimente,
Având Tată bogat şi generos
Şi, urmărind doriţele-mi ardente,
Vreau să fructific viile momente
Cerând ceva, cerând impetuos.

Aştept şi tac, aştept să îmi răspundă
Dar aşteptarea mea s-a prelungit,
Un veac părându-mi fiece secundă,
Şi-n nerăbdarea care mă inundă
Strig lăcrimând: De ce m-ai părăsit?

De ce taci, Tată, când a mea dorinţă
Stă înaintea Ta, cu rugăciuni?
De ce mă laşi să gem de neputinţă
Când eu mă rog la Tine cu credinţă,
Privind la sfintele-Ţi promisiuni?

Şi din Cuvânt eu am primit lumină,
Înţelegând din ce mi se spunea
Că tolba cu răspunsuri va fi plină
Când voia mea, la voia Sa divină,
În chip smerit se va armoniza.

Iar Domnul, ca răspuns, îmi dă, căci poate,
Dar nu orice dorinţă ce-aş avea
Reflectă-n viaţă o necesitate
Iar El, din cer, ştiindu-le pe toate
Îmi dă doar ce e spre zidirea mea.

Îţi mulţumim, Părinte, de credinţa
Prin care cerem şi…ni se va da,
Dar dă-ne lângă ea şi chibzuinţa
De-a urmări pe Cale biruinţa,
Cerând doar ce e după voia Ta!

Vulcan, 26 oct 2012

Când Alah ne salută cu bombe

Cruce 3

Presa nu poate ocoli subiectele fierbinți, cum sunt cele oferite de atacurile cu bombe asupra bisericilor creștine. Omite însă, cu bună știință, să ofere o imagine de ansamblu a situației mondiale, care ne-ar ajuta să înțelegem gravitatea situației.

De știri însângerate nu am dus lipsă nici în acest an. A fost o primăvară fierbinte, cu astfel de atacuri în Sri Lanka, în Nigeria, în Burkina Faso… Au căzut martiri, „vinovați” de a crede că sunt mântuiți prin jertfa lui Cristos. Dar au căzut printre ei și cei care nici măcar această „vină” nu o aveau.

Ne-am obișnuit să localizăm aceste atacuri departe de noi, într-o lume ostilă creștinismului, preponderent islamică. De aceea a fost zguduitoare știrea că un astfel de atac a avut loc în Europa, chiar dacă n-au fost victime. Dar, în Europa?
Da, în Suedia, la 30 km de Stokholm.

Și dacă suntem surprinși, nu e pentru că Europa ar mai apăra valorile creștine. Nicidecum, dar metodele europene de a lupta împotriva Bisericii sunt mai subtile. Mai puțin violente și, totuși, mai eficiente.

O explicație pentru cele întâmplate vine din faptul că la Sodertalje, unde se află Biserica Ortodoxă siriană care a fost atacată, peste jumătate din populație o constituie migranții. Așadar, din nou „Alah akbar!” Și un salut exploziv.

Îi plângem pe martirii de pretutindeni și ne rugăm pentru familiile lor. Dar știm că lucrurile nu se vor opri aici. Diavolul se folosește de acești nefericiți atentatori pentru a lupta împotriva Bisericii lui Cristos. Dar ei sunt doar o parte a planului de război al acestuia.

Cum se dă lupta pe frontul occidental? Păi, se va concluziona că religia generează în permanență conflicte. Unele extrem de sângeroase. Și se va propune ca soluție scoaterea religiei dintr-o societate, oricum, laică. Așa, de dragul păcii. Și mulți „creștini” se vor declara mulțumiți, exilând religia în mediul privat. Adică la culcare.

Alah ne mai salută islamic în mod exploziv, și e dureros. Foarte dureros. Dar nu cred că e mai puțin dureros că în lumea occidentală „creștină” bisericile se închid fără a fi bombardate. Definitiv.

Doamne, îndură-te de noi! Vrem să rămânem în picioare până la venirea Ta. Biruitori. Amin!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 20 iunie 2019

Despre „mândria” Timișoarei, cu tristețe

„Banatu-i fruncea” spun și acum, cu făloșenie, bănățenii, folosind un dicton din străbuni. Or fi știind ei de ce. Iar Timișoara este, evident, steaua din frunte. Sau moțul. Pentru că este capitala acestei provincii.

Timișoara este orașul proeminent prin tot ce are. Prin frumusețea sa de ”oraș al rozelor”, prin spiritualitatea sa și prin istorie. Aici trăiesc în armonie etnii cu participare numerică consistentă.

Dar istoria recentă leagă în mod deosebit numele orașului de Revoluția din 1989. Pentru că de aici a început, iar Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism. Momentul este înălțător și emoționant, iar în memorie vor rămâne vii imaginile cu mii de timișoreni care se rugau îngenuncheați în stradă. Dar și sloganul de atunci: „Există Dumnezeu!”

Orașul de pe Bega a găzduit în anul 1991, în premieră în România, Marșul Învierii. Pentru că tot ne-a obișnuit Timișoara cu premierele sale istorice remarcabile. Așadar, despre acest oraș cultural, doar de bine. Cu bulina aferentă.

Asta până de curând. I-am înțeles deschiderea spre nou, spre progres, dar ceea ce se întâmplă acum la Timișoara cu această săptămână „Pride” (mândrie), nu mai este lăudabil. Nu mai este deschidere, ci o cedare în fața manipulării. Pentru că ceea ce se întâmplă nu este strict despre homosexuali, ci agresivitatea militanților „leghebete”.

Acești militanți, aparținând unui program de smintire a normalității, se folosesc de homosexuali pentru a crea confuzie, pentru a destabiliza. Cine este în spatele acestui program? Cum reușește o minoritate nesemnificativă numeric să se impună în acest fel, încât să primească girul forurilor timișorene (Primărie, Universitate, etc)? Și ce fac timișorenii, în marea lor majoritate creștini?

Știm că lucrurile nu se vor opri aici, dar nici nu putem tăcea. Și nu este vorba de „homofobie”, ci de apărare în fața acestui asalt împotriva normalității. A voii lui Dumnezeu. Homosexuali au existat dintotdeauna și vor exista. Să ne rugăm pentru ei și vindecara lor. Dar aici este vorba de un plan mai amplu, orchestrat de forțele întunericului.

Ne-am obișnuit să știm că aceste lucruri se petrec undeva departe de noi, dar iată-le și-n ograda noastră. Acum, la Timișoara. Dragi timișoreni, de data asta „nu vă laud”, vorba apostolului Pavel. Această „Pride” nu-i motiv de mândrie. Ba, dimpotrivă!

Și, cu părere de rău, îmi retrag și bulina oferită. Trebuia să lupți. Așteptăm vești bune. Ca să rămâi „fruncea”.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 7 iunie 2019

Înălţarea

DSC_7071

Lipsesc detalii din acest tablou
Şi parcă-am vrea mai multe amănunte:
Ce s-a-ntâmplat exact atunci pe munte
Şi cum va fi când va veni din nou?

A fost ţâşnire vie către cer
Cu gravitaţia murind la poale?
Sau zbor întins prin spaţii siderale
Ascunse nouă de-un profund mister?

S-a rupt în axa cosmică ceva?
S-a tulburat în miezul lui pământul?
Nu ştim acum, nu ne-a vorbit Cuvântul,
Dar toate-n viitor le vom afla.

Ne este însă îndeajuns ce ştim:
„Bărbaţi galileeni” şi… lume toată,
Cel ce-a plecat va mai veni o dată,
Pe-acelaşi munte din Ierusalim!

Şi pentru că ce-i scris e „da” şi-„amin”,
Îl aşteptăm pe Cel ce-o să revină,
Privind spre cer, dar răspândind lumină
În lumea cu-adevărul clandestin.

„Bărbaţi galileeni”, creştini iubiţi
Din România noastră milenară,
Cel înălţat e gata să apară,
Să fim de-ntâmpinare pregătiţi!

Simion Felix Marţian
Neunkirchen, 4 iunie 2019

Destin românesc

3a

Îmi iau permisiunea de-a fi trist,
Când zâmbetu-i desert de complezenţă,
Căci nu mă mulţumesc doar să exist,
Ci vreau să-i dau trăirii consistenţă.

Şi hohotul apăsului din piept
Se-adapă din izvoare de durere,
Căci neamul meu, strivit azi pe nedrept,
Trăieşte-o ruşinoasă-ngenunchere.

Legat la ochi, momit cu acadea,
Trădat acum de cei ce-i sunt „mai marii”,
S-a despuiat de tot ce mai avea
Şi-şi duce existenţa…”pe avarii”.

Ne sfâşiem aici în ţară toţi,
Şi-i împroşcăm pe cei plecaţi de-acasă,
Dar îi primim cu plecăciuni pe hoţi,
Şi-aceştia ne iau pâinea de pe masă!

Ridică-te, române, din genunchi
Şi pleacă-ţi-i, mai bine, la altare,
Şi-n calde rugăciuni, strânse-n mănunchi,
Să-L chemi pe Dumnezeul tău cel tare!

Reia-ţi statutul de popor creştin,
Şi-apoi, ducând lumină din Lumină,
Să scrii cu Dumnezeu un nou destin,
Căci naţia doar Lui I se închină!

Simion Felix Marţian
Neunkirchen, 30 mai 2019

În zi de vot

CC

De fiecare dată-n zi de vot
Mă copleşesc aducerile-aminte,
Când ne luptam cu patimă fierbinte
Să rupem lanţul crudului despot.

Mă văd ca arcul gata încordat,
Lovind cu pumnii-n porţile închise,
Şi năzuind ca, dincolo de vise,
Să spun cândva: Am vrut şi am votat!

Când ziua aşteptată a venit,
Tot încordat eram, pe metereze,
Cu cei care visau ca să voteze,
Sperând că libertatea nu-i doar mit.

De trei decenii- iată!- tot votez
Şi simt că nu hrănesc decât iluzii,
Când vin aleşii semănând confuzii,
Făcând din dezbinare scop şi crez.

Votăm ca să alegem… răul mic,
De parcă n-ar mai fi şi „buni” în ţară,
Dar perspectiva asta e amară
Iar eu, votantul, nu-nţeleg nimic.

Veniţi cu sufletul curat, români,
Să candidaţi cu conştiinţa trează,
Şi-am să votez cum Dumnezeu votează,
Căci El ne vrea pe-acest pământ stăpâni!

Simion Felix Marţian

Dialogul rachetelor

DSC_0287

„Ba în luptă, că-i mai dreaptă”, spuneau eroii basmelor noastre atunci când, conflictul fiind inevitabil, erau provocaţi să-şi aleagă armele. Era o oarecare nobleţe în felul de a aborda lupta, deşi cu adevărat nobilă e…pacea! Dar nu în orice condiţii.

Mă îndoiesc că în Israel a avut loc, zilele astea, un astfel de dialog, înainte ca asupra teritoriului său să se lanseze din Gaza peste 400 de rachete. Situaţia este de multă vreme tensionată în zonă şi izbucnirea recentă nu e ceva nou.

„Filmul” evenimentelor a fost acesta: Israelul a impus o blocadă în Gaza pentru a stopa, spun ei, traficul de arme. Nemulţumiţi, cei din Gaza au început un protest, în timpul căruia un palestinian înarmat a deschis focul, rănind doi soldaţi israelieni aflaţi la graniţă. Israelul a ripostat energic, prin atacuri aeriene, fiind ucişi doi militanţi Hamas. Alţi doi palestinieni au fost ucişi în schimbul de focuri de la graniţă.

Aşa a început. Urmarea? În timpul înmormântării militanţilor Hamas, s-a declanşat atacul cu rachete asupra Israelului. Peste 400! O parte au fost interceptate de scutul antirachetă din Israel. Armata israeliană a răspuns cu raiduri aeriene. Bilanţul, 7 morţi şi 47 de răniţi. Dureros.

Poziţia oficială a Administraţiei Trump este: „SUA sprijină ferm dreptul Israelului de a se apăra şi facem apel la comunitatea internaţională să facă acelaşi lucru.” (Jason Greenblatt)

Nu este singurul loc „fierbinte” de pe Terra, dar evenimentelor de aici trebuie să le acordăm o atenţie deosebită, pentru că e vorba de împlinirea profeţiilor şi de vremea sfârşitului. Adică de venirea Domnului.

Ce ne mai rămâne de făcut este să ne pregătim, urmând şi acest îndemn al Scripturii: „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” (Psalmii, 122:6) De altfel, este vorba despre cetatea pentru care Isus a plâns, şi care poartă în numele său, ca pe un blazon, pacea (shalom).

Simion Felix Marţian
Vulcan, 9 mai 2019

Ninge pe cireşe

yapad

Bat caii viforului din copite
Şi-n zidul vremii calde găsind breşe,
Se-avântă-n şir, cu coame despletite,
Să pună-argintul iernii pe…cireşe.

Nutrim uimiri şi născocim proteste
De parcă-am fi deposedaţi de bunuri,
Şi-n pumni ducând sinistre manifeste,
Scrâşnind din dinţi ne-aliniem la tunuri.

Hei, oameni buni, planeta am primit-o,
Pentru-a trăi cu ea în simbioză,
Din partea Celui ce a plăsmuit-o,
Dar noi am dus-o-n stare de nevroză!

Azi n-avem vreun reper în calendare,
Ci sunt decoruri doar pe vreun perete;
Am eşaut, să cerem deci iertare
Pământului şi Celui ce ni-l dete.

Greşit-am răscolind şi ierni şi toamne,
Dar tot cârtim, spre cer ducând… depeşe;
Ne iartă azi nechibzuinţa, Doamne,
Şi…dacă vrei Tu, ningă pe cireşe!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 8 mai 2019