Din clopotul sonor al unei drame
Curg vaiere cumplite peste lume,
Căci molima cu chipul unei ciume
La carul morții caii stă să-nhame.

Un virus de coșmar a stins lumina
În ochi ce până ieri râdeau la soare,
Și parcă un convoi de-nmormântare
Spre zarea largă a plecat din China!

Și-oriunde își arată fața hâdă,
Dispare ca o ceață armonia,
Iar oamenii, uitând ce-i…omenia,
Se-mpung scrâșnind din dinți în loc să râdă.

Așa, abandonând orice rezerve,
În spaima care-alimentează ura
Sunt gata să-și dispute-mbucătura
Când sar cu toți pe… raftul de conserve.

E tragic, oameni buni, și nu-s scenarii,
E boală, moarte, ură, dezbinare,
Și chiar speranța încă-n fașă moare
Știind că lumea merge pe avarii.

Să mergem toți la tronul milei sfinte
Cerând lui Dumnezeu și vindecare
Și-a vrajbei dintre oameni încetare,
Uniți în rugăciuni, cu gând fierbinte.

Și-apoi, contaminați de-a Sa sfințire,
Să dăm planetei straie de lumină,
Imunizați la ceea ce dezbină
Dar virusați cu toții de… iubire!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 12 martie 2020

Cânta sub sărutări de daltă lemnul
Și marmura îmbobocea senină,
Când mâinile ce frământau lumină
Storceau din miezul Artei untdelemnul.

Maestrul și-a cioplit în viață visul,
Dând lumii, care-i pregătise scena,
Un Jiu pe care l-a-nfrățit cu Sena
Când dalta lui a cucerit Parisul.

Idei a nemurit și sentimente,
În clipe-nțepenite, spre vecie,
Și arta lui rămâne veșnic vie,
Născând vulcani, cascade și torente.

De ziua lui, la Masă, în tăcere,
Privesc prin Poarta largă Infinitul
Și-l văd în toate, omul, dalta, mitul,
Un veșnic nimb purtat de adiere.

Sărbătorindu-l, nu i-aș da o floare,
Ci aș planta un verb în limba noastră:
„A brâncuși”- a face o Măiastră
Și-a învăța apoi bronzul să zboare!

Simion Felix Marțian
19 februarie 2020

 

Așteaptă primăvara în culise
Cu caii la caleașcă prinși în hamuri,
Purtând cununi de-nmugurite ramuri
Și-n coame flori cu pleoapele deschise.

În lume încă viscolul mai mușcă
Cu pleasna biciului inimi candide,
Dar poarta lui curând se va închide
Și el va sta înlănțuit în cușcă.

Speranțele ni-s aninate-n muguri
Și-n razele care alungă gerul,
Când soarele împodobește cerul
Și-aprinde strălucire vie-n pluguri.

Ne doare, Doamne, apăsarea rece
Și-am fi străpunși de iarnă ca de cuie,
De n-am simți că-n ramuri seva suie,
Iar ea va trebui-n curând să plece.

Sorbim din primăvara bucuriei,
Privind cu ochii deveniți corole
Plutirea de înmugurite iole
Pe marea de cristal a veșniciei.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 februarie 2020

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31a)

Prin Logos toate s-au înfăptuit,
Creaţia întreagă-i o minune
Iar când lucrarea,Doamne, ai isprăvit
Spre tot ce ai făcut Tu ai privit
Şi ai văzut că toate-s foarte bune.

Eram cotat ca „foarte bun”şi eu
Fiind administrator pe planetă,
Purtam în mine chip de Dumnezeu
Dar m-a îngenuncheat păcatul greu
Şi mi-a mânjit această etichetă.

A trebuit să fie un Calvar
Marcând a veşniciilor răscruce,
Şi Fiul Tău, aducător de har,
Să-mi curăţească eticheta iar
Murind pentru păcatul meu pe cruce.

Acum, cu tot ce am dumnezeiesc,
Cu tot ce regăsesc curat în mine
Vreau să fac lucruri bune şi doresc
Să pot, la fel ca Tine, când privesc
La ce-am făcut, să spun că-i foarte bine.

Aş vrea să îmi dispară din auz
Păcatul vechi, tot zornăindu-şi lanţul,
Făcându-mă adeseori confuz,
Şi n-aş mai vrea ca iarăşi să mă scuz
Când, la sfârşit de an, îmi fac bilanţul.

Căci eu privesc la anul ce-a trecut
Şi caut cu-ndârjire numai bine,
Dar din ce văd prin ceea ce-am făcut
Nu-s impresionat în mod plăcut
Şi nu te mulţumeşte nici pe Tine.

Însă ştiind că eşti îndurător,
Pentru iertare eu te rog fierbinte
Şi pentru har în anul viitor,
Pentru ca la bilanţul următor
Să fii de mine mulţumit, Părinte.

Simion Felix Marțian

Acum când bate-n uşă noul an
Cu ale sale căi necunoscute
Pe al trăirii zbuciumat ocean,
Vă-ncredinţez, punând în vers elan,
În braţul Ocrotirii absolute.

Şi El-Olam, El veşnic Dumnezeu
Să vă-nsoţească-n toată alergarea,
Sprijin şi adăpost în ceasul greu,
Şi-al biruinţei minunat trofeu
Vă fie-n viaţă binecuvântarea!

Vă mai doresc experienţe noi,
Ca-n clipele când viaţa-i o pustie
Şi abandonul tuturor e-n toi,
Să ştiţi că ochii Celui ce-i El Roi
Vă însoţesc cu o privire vie.

În mâna lui Yehova Ţidkenu
Vă-ncredinţez, prin rugi, pe mai departe
Şi-atunci când cu-al minciunilor atu
Răuvoitori vor face din „da”, „nu”,
El este Cel ce face-va dreptate.

Iar când primejdii vor ieşi în drum
Şi-nsinguraţi vă veţi lupta cu teama
Să nu descurajaţi, nu, nicidecum,
Ci să rostiţi: ca orişicând, şi-acum
Domnul este aici, Yehova Shama!

Când zbuciumul lucrarea lui şi-o face,
Aşa ca-n viaţa fiecărui om,
Şi când neliniştea în suflet zace,
Eu vă doresc s-aveţi eterna pace
Din Cel ce-i pacea, Yehova Shalom!

Vă mai urez ca-n lipsuri, în necaz,
În tristă, dureroasă păgubire,
Drepţi să rămâneţi sub acest talaz
Ştiind, în cugetul de-a pururi treaz,
Că se va îngriji Yehova Yire.

În casă stând alături, cot la cot,
Să nu lăsaţi duşmani să treacă pragul,
Să-i biruiţi prin Domnul Savaot
Şi-apoi să ridicaţi sus, sus de tot,
Prin Cel ce e Yehova Nissi, steagul!

Şi dacă-n anul care va veni,
Vreo boală vă va-nnegura cărarea,
Să se îndure Cel din veşnicii,
Cel ce a fost, ce este şi va fi
Yehova Rapha, El e vindecarea.

La uşă-i Anul Nou cu-al său alai,
Primiţi-l deci cu sufletul cucernic
Şi-n casa voastră, ca-ntr-un colţ de rai,
Eu vă doresc să fie El Shadai,
Cel ce e Dumnezeu atotputernic!

Simion Felix Marțian

În hora-ncinsă la-nceput de iarnă
În vatra Albei Iulii, de un veac,
S-a prins, urlând a viaţă, lupul dac,
Iar vulturul roman suna din goarnă.

Şi Cerul care-a sărutat Carpaţii
Cu un sărut fierbinte, tricolor,
Schimbat-a, tot atunci, şi rostul lor,
Să nu despartă cu cruzime fraţii.

Cântau în bronz de clopot catedrale
Şi inimi clocoteau pe portativ,
Când îşi ornau istoria festiv
Români din patru puncte cardinale.

Mihai descăleca, legându-şi calul,
Privind din cronici ,,pohta ce-a pohtit”,
Un vis de veacuri, iată, împlinit,
Când Ţara-şi cuprindea-n hotar Ardealul.

Un veac s-a scurs prin foi de calendare
De când la Alba s-a-mplinit un dor,
Și astăzi peste plaiul tricolor
Din ceruri cerem binecuvântare:

Ne-ai dat acest pământ bogat, Divine,
Și o Unire, dar o vrem și-n noi,
Ca, strâns uniți, să cultivăm apoi
În țara păcii dragostea de Tine.

Simion Felix Marțian

”…să faceți rugăciuni…pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii…”(1 Timotei, 2:1-2)

În țara mea cu brațe de Carpați
Tivită-n unduiri danubiene,
Cu ochi de iezere, adânci, curați,
Clipind sub ale brazilor sprâncene,

S-a-ncins văzduhul toamnei ca nicicând,
Sfidând și zgribulirile nocturne,
Când fiii ei, mânați de-același gând,
S-au dus cu-nflăcărare către urne.

Cei de aici, dar și acei plecați,
În frigul toamnei au votat fierbinte,
Și astfel dintre cei doi candidați
A fost ales al țării Președinte.

Nu s-a votat la fel, și e firesc,
Dar acest fapt n-am vrea să ne dezbine,
De-aceea toți, spre binele obștesc,
Alesului să îi urăm de bine.

Adesea unitatea-i lucru greu,
Dar cauzele noastre sunt comune,
De-aceea astăzi către Dumnezeu
Să înălțăm cu toți o rugăciune!

Și peste țară și alesul ei
Să cerem astăzi binecuvântare,
Și astfel vom învinge anii grei
Căci Dumnezeul nostru este mare!

Români de-aici și dragi români plecați,
Ați fost la vot; de-acum…tot înainte!
Însă în rugăciuni să nu uitați
De țara noastă și de Președinte!

Simion Felix Marțian

S-a-nstăpânit iar bruma peste tot
Si, totuşi, toamna pare-a fi fierbinte,
Căci urnele-s încinse pentru vot
Şi-ncinşi românii-s pentru Preşedinte.

O listă lungă, da, o listă grea
Îi stă alegătorului-nainte,
Dar dintre ei doar unul va putea
Să fie-ales în ţară Preşedinte.

Avem un drept şi-o să-l exercităm
Privind trecutul cu luare-aminte,
Şi-un viitor la care aspirăm,
Votând pe cel mai bun ca Preşedinte.

Veniţi la urne toţi, încrezători,
Punând în vot şi inimă şi minte,
Căci somnul raţiunii, deseori,
Naşte coşmar în loc de Preşedinte.

Ştiind că peste toate-i Dumnezeu
Şi că primează-n viaţă cele sfinte,
Să cerem de la El mereu, mereu,
Lumină când votăm un Preşedinte.

Avem valori şi vrem să le-apărăm
Pe drumul României înainte,
Aşa că, fraţi români, să ne rugăm
Azi pentru viitorul Preşedinte!

Simion Felix Marțian

Adepţi ai vieţuirii uniforme
La adăpost de valuri şi de vânt,
Sau iniţiatori de mari reforme,
Păşim cu toţii printre legi şi norme
Ce guvernează viaţa pe pământ.

Le încălcăm ades prin revoltare
Sau doar greşind, însă greşim mereu
Plătind apoi un preţ mai mic, mai mare,
Dar dincolo de-acestea: cum stăm, oare,
Cu Legislaţia lui Dumnezeu?

Avem în Cartea Sfântă-o legiuire
Care trasează Calea de urmat,
Dar o-ncălcăm ades prin răzvrătire
Sau doar greşind, în clipe de-aţipire,
Şi-orice abatere e un păcat.

Urmează apoi Marea Judecată,
Unde dreptatea nu e doar decor
Sau regulă demult abandonată,
Şi-orice păcat are atunci o plată
Iar preţul este înfiorător.

Acolo şpăgi şi pile şi relaţii
Nu vor avea nici loc şi nici folos
Şi inutili ţi-ar fi toţi avocaţii,
Dar este dincolo de timp şi spaţii
Un Avocat divin, Isus Cristos.

Mai poţi scăpa de-a Judecăţii groază,
De spectrul ei planând asupra ta,
Chemându-L azi, căci El din cer veghează
Şi-aşteaptă să Îl chemi. Haide, cutează!
E şansa ta de-a te elibera.

Deschide telefonul rugăciunii,
Spunându-I că-L doreşti ca avocat,
Şi vei vedea luminile minunii
Când El va da un alt curs acţiunii
Punându-ţi ca verdict final: IERTAT!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 13 ianuarie 2012

Departe de ambiţii distructive
Ce se-mpletesc adesea vanitos,
Departe de arene explozive
Şi neinclus în ştirile sportive,
Se desfăşoară cel mai mare cros.

A fost întâi jertfa imaculată,
Când codul morţii negre a fost spart,
Şi prin triumful Vieţii ne-a fost dată
O nouă şansă, şi ne-a fost trasată
De pe Golgota linia de start.

Prin jertfă ne-a fost dată mântuirea,
Un dar ce-aşteaptă să îl acceptăm
Şi către cer, unde e moştenirea,
Plini de speranţă aţintind privirea,
Peste obstacole să alergăm.

Noi nu suntem rivali în alergarea
Spre ţinta noastră dincolo de nori,
Căci toţi acei ce-au înţeles chemarea
Şi-şi vor sfârşi cu bine alergarea
Vor fi încununaţi ca-nvingători.

De-aceea ne-aplecăm ades pe cale
Să-ntindem mâna celui ce-a căzut
Şi cu-ale dragostei frăţeşti petale
Să-l mângâiem, legând rănile sale,
Ducându-l pe traseul început.

Având în suflet dor şi mântuire,
Plini de speranţă alergăm la cros
Şi trecem peste toate, cu-ndârjire,
Ştiind că ne aşteaptă la sosire
Cel ce-a dat startul, chiar Isus Cristos.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 27 noiembrie 2009