După votare

DSCF6853

”…să faceți rugăciuni…pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii…”(1 Timotei, 2:1-2)

În țara mea cu brațe de Carpați
Tivită-n unduiri danubiene,
Cu ochi de iezere, adânci, curați,
Clipind sub ale brazilor sprâncene,

S-a-ncins văzduhul toamnei ca nicicând,
Sfidând și zgribulirile nocturne,
Când fiii ei, mânați de-același gând,
S-au dus cu-nflăcărare către urne.

Cei de aici, dar și acei plecați,
În frigul toamnei au votat fierbinte,
Și astfel dintre cei doi candidați
A fost ales al țării Președinte.

Nu s-a votat la fel, și e firesc,
Dar acest fapt n-am vrea să ne dezbine,
De-aceea toți, spre binele obștesc,
Alesului să îi urăm de bine.

Adesea unitatea-i lucru greu,
Dar cauzele noastre sunt comune,
De-aceea astăzi către Dumnezeu
Să înălțăm cu toți o rugăciune!

Și peste țară și alesul ei
Să cerem astăzi binecuvântare,
Și astfel vom învinge anii grei
Căci Dumnezeul nostru este mare!

Români de-aici și dragi români plecați,
Ați fost la vot; de-acum…tot înainte!
Însă în rugăciuni să nu uitați
De țara noastă și de Președinte!

Simion Felix Marțian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s