„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31a)

Prin Logos toate s-au înfăptuit,
Creaţia întreagă-i o minune
Iar când lucrarea,Doamne, ai isprăvit
Spre tot ce ai făcut Tu ai privit
Şi ai văzut că toate-s foarte bune.

Eram cotat ca „foarte bun”şi eu
Fiind administrator pe planetă,
Purtam în mine chip de Dumnezeu
Dar m-a îngenuncheat păcatul greu
Şi mi-a mânjit această etichetă.

A trebuit să fie un Calvar
Marcând a veşniciilor răscruce,
Şi Fiul Tău, aducător de har,
Să-mi curăţească eticheta iar
Murind pentru păcatul meu pe cruce.

Acum, cu tot ce am dumnezeiesc,
Cu tot ce regăsesc curat în mine
Vreau să fac lucruri bune şi doresc
Să pot, la fel ca Tine, când privesc
La ce-am făcut, să spun că-i foarte bine.

Aş vrea să îmi dispară din auz
Păcatul vechi, tot zornăindu-şi lanţul,
Făcându-mă adeseori confuz,
Şi n-aş mai vrea ca iarăşi să mă scuz
Când, la sfârşit de an, îmi fac bilanţul.

Căci eu privesc la anul ce-a trecut
Şi caut cu-ndârjire numai bine,
Dar din ce văd prin ceea ce-am făcut
Nu-s impresionat în mod plăcut
Şi nu te mulţumeşte nici pe Tine.

Însă ştiind că eşti îndurător,
Pentru iertare eu te rog fierbinte
Şi pentru har în anul viitor,
Pentru ca la bilanţul următor
Să fii de mine mulţumit, Părinte.

Simion Felix Marțian

Acum când bate-n uşă noul an
Cu ale sale căi necunoscute
Pe al trăirii zbuciumat ocean,
Vă-ncredinţez, punând în vers elan,
În braţul Ocrotirii absolute.

Şi El-Olam, El veşnic Dumnezeu
Să vă-nsoţească-n toată alergarea,
Sprijin şi adăpost în ceasul greu,
Şi-al biruinţei minunat trofeu
Vă fie-n viaţă binecuvântarea!

Vă mai doresc experienţe noi,
Ca-n clipele când viaţa-i o pustie
Şi abandonul tuturor e-n toi,
Să ştiţi că ochii Celui ce-i El Roi
Vă însoţesc cu o privire vie.

În mâna lui Yehova Ţidkenu
Vă-ncredinţez, prin rugi, pe mai departe
Şi-atunci când cu-al minciunilor atu
Răuvoitori vor face din „da”, „nu”,
El este Cel ce face-va dreptate.

Iar când primejdii vor ieşi în drum
Şi-nsinguraţi vă veţi lupta cu teama
Să nu descurajaţi, nu, nicidecum,
Ci să rostiţi: ca orişicând, şi-acum
Domnul este aici, Yehova Shama!

Când zbuciumul lucrarea lui şi-o face,
Aşa ca-n viaţa fiecărui om,
Şi când neliniştea în suflet zace,
Eu vă doresc s-aveţi eterna pace
Din Cel ce-i pacea, Yehova Shalom!

Vă mai urez ca-n lipsuri, în necaz,
În tristă, dureroasă păgubire,
Drepţi să rămâneţi sub acest talaz
Ştiind, în cugetul de-a pururi treaz,
Că se va îngriji Yehova Yire.

În casă stând alături, cot la cot,
Să nu lăsaţi duşmani să treacă pragul,
Să-i biruiţi prin Domnul Savaot
Şi-apoi să ridicaţi sus, sus de tot,
Prin Cel ce e Yehova Nissi, steagul!

Şi dacă-n anul care va veni,
Vreo boală vă va-nnegura cărarea,
Să se îndure Cel din veşnicii,
Cel ce a fost, ce este şi va fi
Yehova Rapha, El e vindecarea.

La uşă-i Anul Nou cu-al său alai,
Primiţi-l deci cu sufletul cucernic
Şi-n casa voastră, ca-ntr-un colţ de rai,
Eu vă doresc să fie El Shadai,
Cel ce e Dumnezeu atotputernic!

Simion Felix Marțian

În hora-ncinsă la-nceput de iarnă
În vatra Albei Iulii, de un veac,
S-a prins, urlând a viaţă, lupul dac,
Iar vulturul roman suna din goarnă.

Şi Cerul care-a sărutat Carpaţii
Cu un sărut fierbinte, tricolor,
Schimbat-a, tot atunci, şi rostul lor,
Să nu despartă cu cruzime fraţii.

Cântau în bronz de clopot catedrale
Şi inimi clocoteau pe portativ,
Când îşi ornau istoria festiv
Români din patru puncte cardinale.

Mihai descăleca, legându-şi calul,
Privind din cronici ,,pohta ce-a pohtit”,
Un vis de veacuri, iată, împlinit,
Când Ţara-şi cuprindea-n hotar Ardealul.

Un veac s-a scurs prin foi de calendare
De când la Alba s-a-mplinit un dor,
Și astăzi peste plaiul tricolor
Din ceruri cerem binecuvântare:

Ne-ai dat acest pământ bogat, Divine,
Și o Unire, dar o vrem și-n noi,
Ca, strâns uniți, să cultivăm apoi
În țara păcii dragostea de Tine.

Simion Felix Marțian

”…să faceți rugăciuni…pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii…”(1 Timotei, 2:1-2)

În țara mea cu brațe de Carpați
Tivită-n unduiri danubiene,
Cu ochi de iezere, adânci, curați,
Clipind sub ale brazilor sprâncene,

S-a-ncins văzduhul toamnei ca nicicând,
Sfidând și zgribulirile nocturne,
Când fiii ei, mânați de-același gând,
S-au dus cu-nflăcărare către urne.

Cei de aici, dar și acei plecați,
În frigul toamnei au votat fierbinte,
Și astfel dintre cei doi candidați
A fost ales al țării Președinte.

Nu s-a votat la fel, și e firesc,
Dar acest fapt n-am vrea să ne dezbine,
De-aceea toți, spre binele obștesc,
Alesului să îi urăm de bine.

Adesea unitatea-i lucru greu,
Dar cauzele noastre sunt comune,
De-aceea astăzi către Dumnezeu
Să înălțăm cu toți o rugăciune!

Și peste țară și alesul ei
Să cerem astăzi binecuvântare,
Și astfel vom învinge anii grei
Căci Dumnezeul nostru este mare!

Români de-aici și dragi români plecați,
Ați fost la vot; de-acum…tot înainte!
Însă în rugăciuni să nu uitați
De țara noastă și de Președinte!

Simion Felix Marțian

S-a-nstăpânit iar bruma peste tot
Si, totuşi, toamna pare-a fi fierbinte,
Căci urnele-s încinse pentru vot
Şi-ncinşi românii-s pentru Preşedinte.

O listă lungă, da, o listă grea
Îi stă alegătorului-nainte,
Dar dintre ei doar unul va putea
Să fie-ales în ţară Preşedinte.

Avem un drept şi-o să-l exercităm
Privind trecutul cu luare-aminte,
Şi-un viitor la care aspirăm,
Votând pe cel mai bun ca Preşedinte.

Veniţi la urne toţi, încrezători,
Punând în vot şi inimă şi minte,
Căci somnul raţiunii, deseori,
Naşte coşmar în loc de Preşedinte.

Ştiind că peste toate-i Dumnezeu
Şi că primează-n viaţă cele sfinte,
Să cerem de la El mereu, mereu,
Lumină când votăm un Preşedinte.

Avem valori şi vrem să le-apărăm
Pe drumul României înainte,
Aşa că, fraţi români, să ne rugăm
Azi pentru viitorul Preşedinte!

Simion Felix Marțian

Adepţi ai vieţuirii uniforme
La adăpost de valuri şi de vânt,
Sau iniţiatori de mari reforme,
Păşim cu toţii printre legi şi norme
Ce guvernează viaţa pe pământ.

Le încălcăm ades prin revoltare
Sau doar greşind, însă greşim mereu
Plătind apoi un preţ mai mic, mai mare,
Dar dincolo de-acestea: cum stăm, oare,
Cu Legislaţia lui Dumnezeu?

Avem în Cartea Sfântă-o legiuire
Care trasează Calea de urmat,
Dar o-ncălcăm ades prin răzvrătire
Sau doar greşind, în clipe de-aţipire,
Şi-orice abatere e un păcat.

Urmează apoi Marea Judecată,
Unde dreptatea nu e doar decor
Sau regulă demult abandonată,
Şi-orice păcat are atunci o plată
Iar preţul este înfiorător.

Acolo şpăgi şi pile şi relaţii
Nu vor avea nici loc şi nici folos
Şi inutili ţi-ar fi toţi avocaţii,
Dar este dincolo de timp şi spaţii
Un Avocat divin, Isus Cristos.

Mai poţi scăpa de-a Judecăţii groază,
De spectrul ei planând asupra ta,
Chemându-L azi, căci El din cer veghează
Şi-aşteaptă să Îl chemi. Haide, cutează!
E şansa ta de-a te elibera.

Deschide telefonul rugăciunii,
Spunându-I că-L doreşti ca avocat,
Şi vei vedea luminile minunii
Când El va da un alt curs acţiunii
Punându-ţi ca verdict final: IERTAT!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 13 ianuarie 2012

Departe de ambiţii distructive
Ce se-mpletesc adesea vanitos,
Departe de arene explozive
Şi neinclus în ştirile sportive,
Se desfăşoară cel mai mare cros.

A fost întâi jertfa imaculată,
Când codul morţii negre a fost spart,
Şi prin triumful Vieţii ne-a fost dată
O nouă şansă, şi ne-a fost trasată
De pe Golgota linia de start.

Prin jertfă ne-a fost dată mântuirea,
Un dar ce-aşteaptă să îl acceptăm
Şi către cer, unde e moştenirea,
Plini de speranţă aţintind privirea,
Peste obstacole să alergăm.

Noi nu suntem rivali în alergarea
Spre ţinta noastră dincolo de nori,
Căci toţi acei ce-au înţeles chemarea
Şi-şi vor sfârşi cu bine alergarea
Vor fi încununaţi ca-nvingători.

De-aceea ne-aplecăm ades pe cale
Să-ntindem mâna celui ce-a căzut
Şi cu-ale dragostei frăţeşti petale
Să-l mângâiem, legând rănile sale,
Ducându-l pe traseul început.

Având în suflet dor şi mântuire,
Plini de speranţă alergăm la cros
Şi trecem peste toate, cu-ndârjire,
Ştiind că ne aşteaptă la sosire
Cel ce-a dat startul, chiar Isus Cristos.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 27 noiembrie 2009

Călcând prin colb galileean, încins,
Trecea Isus cu dragostea-n privire
Arzând neîncetat, cu foc nestins,
Iar gloatele-L urmau cu duh atins,
Găsind în El ce căutau: iubire!

Învăţătorul le vorbea duios,
Şi-n vorba Lui găseau ei alinare
Şi apă pentru sufletul setos,
Iar cei bolnavi primeau, neîndoios,
Doar la atingerea Lui, vindecare.

Dar iată căntr-o zi, spre amurgit,
Când zările clipeau a înserare,
Norodul încă asculta vrăjit
Iar foamea-n suflet li s-a potolit
Dar pentru trup nu aveau de mâncare.

Tot ce-au putut în jurul lor găsi
Au fost cinci pâini, doi peştişori şi…gata,
Iar numărul flămânzilor…cinci mii!
Dar Domnul o luă, spre cer privi
Şi hrana a fost binecuvântată!

Minunea s-a-mplinit, s-au săturat,
Din ce părea puţin, mii de personae;
Ne minunăm, şi ei s-au minunat,
Dar ce-i de Domnul binecuvântat
Poate să sature şi milioane.

Puţinul poate deveni izvor
Cum, în Sarepta, văduva săracă
Vedea la untdelemnul din ulcior.
Noi ştim că Cel atoateziditor
Este cu noi, deci voia-I să se facă.

Nu te îngrijora chiar dacă treci
Prin lipsuri care, oricum, nu durează,
Sub greutatea lor să nu te-apleci
Căci Domnu-i neschimbat, ieri, azi şi-n veci
Şi pâinea El ţi-o binecuvântează.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 31 mai 2010

(Rugăciune de miner)

Mă cheamă adâncul din nou
Și beznei cu râvnă mă dărui,
Dar nu sunt prin asta erou
Chiar dacă pot munții să-i nărui.

Cu patimă dau ce-i de dat
Și-n miez sfredelesc azi Carpații
Cu braț de oțel, încordat,
Dar nu cer prin asta ovații.

Nu, nu sunt deloc un titan,
Ci om ce câștigă cu trudă
Făcând cu sudoare un ban,
Căci, iată!-și casca mi-e udă.

Afară m-așteaptă ai mei:
Băieții pe Jiu,dau la pește,
Iar fata, leit mama ei,
Acasă cu ea, gângurește.

Și ochii mi-s umezi de dor,
Dar ceva deasupra trosnește;
În spate mă-ngheață-un fior
Iar inima-n piept se oprește.

Nu, nu! – strg spre cer. Doamne, nu!
În mâna-Ți divină sunt toate
Și știu că de-aici numai Tu
Mai poți cu-ndurare-a mă scoate.

Te chem de aici, din genuni,
Știind că puterea-Ți divină
Mai face și astăzi minuni
Și-aduce în beznă lumină.

Mai vreau să-i revăd pe ai mei,
Mai vreau să ajung iar acasă
Și-apoi, împreună cu ei,
Să simt că și masa e masă.

Și-n pacea venind ca răspuns
Am zis: de acum, sfinte Tată,
Trăi-voi de rugă pătruns
Și eu și familia toată!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 27 august 2014

„Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului…” (Daniel 3:25)

Când strălucea vestitul Babilon
Încât, trufaş, nu-şi mai ştia măsura
Şi Nebucadneţar era pe tron,
Şi-au ridicat, după străvechi canon,
Un chip de aur jos în Valea Dura.

Şi prin poruncă de la împărat
S-a dat imperiului o sărbătoare
Ca să sfinţească chipul înălţat,
Poporul tot, în vale adunat,
Urmând să îi aducă închinare.

Iar cine la al flautului cânt,
Al alăutei tremurat de coardă
Şi-al corului nepotolit avânt
Nu va cădea cu faţa la pământ,
Să fie aruncat în foc, să ardă.

Nişte haldei cu gând neîmpăcat,
Care-şi alimentau cu fiere ciuda,
S-au dus atunci cu pâra la-mpărat
Să-i spună clar că nu s-au închinat
Trei tineri dintre cei aduşi din Iuda.

Mânia izbucni clocotitor
Mânată de porniri întunecate:
„Sunteţi între-nchinare şi cuptor,
Că nici un dumnezeu îndurător
Din mâna mea nu vă mai poate scoate!”

„Noi, împărate,-avem un Dumnezeu
Care sfidează-a focului dogoare
Şi a ne scoate din cuptor nu-i greu,
Dar chiar dacă n-o face, nici un zeu
Nu va primi a noastră închinare.”

Moment dramatic: împletind fiori,
Tăceri şi groază, se ţesea urgia,
Când în cuptoru-ncins de şapte ori
I-au aruncat pe cei trei muritori
Să experimenteze veşnicia.

Spaima-şi găsi, cu toţi fiorii ei,
În inima împărătească locul
Când el văzu-n cuptor patru, nu trei,
Şi unul, ca un fiu de dumnezei,
Părea să fi-mblânzit cu totul focul.

Dar când l-a stâmpărat ca şi un leac
Lumina evidenţei, orbitoare,
El a strigat: Ieşiţi acum, Şadrac
Şi Abed Nego! Hai şi tu, Meşac!
Da, Dumnezeul vostru este mare!
***
Când vine încercarea-n viaţa ta
Şi în cuptor dogoarea e prea mare,
Priveşte-n jurul tău, nu dispera,
Căci în cuptor mai este Cineva,
E Cel ce-ţi poate oferi salvare.

Şi prin credinţa ce-o vei dovedi,
Înfiripată din imbold cucernic,
Tu vei vesti şi vei mărturisi,
Iar cei ce încă se-ndoiesc vor şti:
Avem un Dumnezeu Atotputernic!

Simion Felix Marțian
(Din volumul „Cărări de lumină”- Metanoia, 2018)