Pe cerul azurat cu Voroneţ Surâde galben soarele amiezii, Privind către convulsia zăpezii Ce-și rupe chinga-n ultimul dezgheţ. Pe caldul portativ cântă aezii, Pictând cu ciripitul îndrăzneţ Pe horbota de-un verde pădureţ, Decor tivit pe aura livezii. În mugurii pleznind a înviere Un ciclu se reia repetitiv, Dând timpului şi start şi-aliniere, Dar noi, având un alt obiectiv, Îţi cerem, Doamne, azi: prin sfânta-Ţi vrere Dezgheaţă inimi reci, definitiv! Simion Felix Marțian
Cu zori de aur sărutând corole În cântece părând prin pomi fluide, Cu-apusuri stacojii țesând hlamide Și nopți punând creației etole, Vii armonii se împleteau candide În oameni și-ale lor aureole. Dar, în Eden, seninele cupole S-au înnorat de uneltiri perfide. A fost tragismul ruperii de Tine, Dar, Doamne, vei reface armonia Prin împletire de frumos și bine. De-aceea, când va-ncepe simfonia, Aș vrea să simt că-s acordat, Divine, Și am ca partitură... veșnicia! Simion Felix Marțian
Mă simt stăpân pe lume sus în șa, Gonind spre țintă pe sub ploi de stele, Și ies comete albe din caiele Când piatra-și strigă lung zdrobirea sa. Dar când în drum vin povârnișuri grele Și-n jur prăpăstii prind a se căsca, Simt că se stinge și trufia mea Și scânteierile de foc, rebele. Vreau încă zori cu plete de rubine În drumul meu pe calul acaju, De-aceea, Doamne, strig acum spre Tine: În greul care-n cale apăru, Te rog să vii, să stai în șa cu mine, Iar frâul... e mai bine să-l ții Tu! Simion Felix Marțian Siegen, 16 februarie 2023
O curgere de alb și de tăcere, De tihnă, dintr-n fluviu luminos, Învăluie în straiul vaporos Și-n pace lumea, fără bariere. În jur e doar uimire și frumos, Căci albul cast alungă din unghere Tot ce-i pătat, cu iz de neplăcere, Și neaua face totul grandios. Mirați privim zăpada, albul pur, Când, Doamne, ramuri albe fac mătănii, Iar noi ne facem din cârmâz contur. Dar, prin iertare, anii noștri fă-ni-i La fel de albi ca tot ce este-n jur, Trăind plutirea ca un zbor de sănii. Simion Felix Marțian Siegen, 2 februarie 2023
Răspântii mi se urcă pe retină Și drumuri noi sub talpă se aștern; Mă arde indecizia în stern Când zarea scapără a ghilotină. Cum pot în tot hățișul să discern Și să aleg ieșirea la lumină, Când de indicatoare se anină Capcane cu duhoare de infern. Confuz, cu rătăcirea strânsă-n piept, Îl chem pe Dumnezeu, spunându-I jalea Și, aprinzând speranțele, aștept. Răspunsul e aici: în toată valea, Cele ce te-amăgesc a merge drept Sunt numai... drumuri. Doar Isus e Calea! Simion Felix Marțian Siegen, 27 ianuarie 2023
Se-avântă calendarul de la start, Clepsidra nărăvaș împinge-n clanță Și zboară visuri noi de pe balanță Lăsând doar amintiri pe- un taler spart. Nechează caii-n tonuri de vacanță Sub cetini îmbrăcate în brocart, Și săniile care se împart Ne duc plutind pe pârtii de speranță. E frig, e alb, e iz de început Pe pânza-n care încă se lucrează Și unde-mi caut loc, un loc plăcut, De-aceea-L rog pe Cel care pictează: Stăpâne, prin penelu-Ți absolut Dă-mi perspectiva care-nseninează! Simion Felix Marțian
Purtând viscol în păr și-n glas urlet de lup, Iarna-și face din ger bici mușcând dureros, Are gheață-n priviri și, suflând viforos, Îi lucesc zale reci prinse-n țurțuri pe trup. A gonit mii de flori, le-a tăiat pân´la os, Dar acum s-a oprit: ghioceii irup! Și cu albul pe alb vraja iernii o rup, Învingând uimitor printr-un pas curajos. Suntem, Doamne, prea slabi într-un mediu ostil, Când suntem mângâiați cu privire de brici Și simțim c-am trăi un continuu exil. Da, suntem ghiocei, dar ne scapă de frici, Să privim îndrăzneț spre-al dezghețului tril, Cât mai stăm să purtăm albul Tău pe aici! Simion Felix Marțian Siegen, 5 ianuarie 2023
Sfidând din slavă creste vineții, Cu norii rămânându-i la picioare, El soarbe înălțimi amețitoare Și munții par sub el și ei câmpii. Privesc la vultur și adânc mă doare Vederea-ncolăcitelor frânghii De temeri nefirești, de erezii, Ce-mpiedică azi spiritul să zboare. Noi nu suntem creați să ne târâm, Ci să-ndrăznim, așa spune Cuvântul, Pășind pe nori, nu doar pe caldarâm. Dă-ne-ndrăzneala, Doamne, și avântul Ca, pentru cer, să câștigăm zburând Prin Duhul Tău, oameni pe-ntreg pământul! Simion Felix Marțian
Adun inel după inel sub coajă, Și-acum, când pun în frunze ruginiu, În ramuri simt că s-a făcut târziu, Cu gongul sunând fiecare strajă. Cad frunze-ncet, dar nu mă simt pustiu, Ci-n jur e mai curând un fel de vrajă, Cu crengile care extaz degajă Și seva care-n trunchi pulsează viu. Căci am înfipte rădăcini spre ape Ce curg de la izvorul din Calvar, Iar Cel crucificat e-aici, aproape. Trecând cu El al timpului hotar, Clepsidra lumii nu mă mai încape Și muguri noi și... veșnici îmi apar. Simion Felix Marțian Siegen, 4 noiembrie 2022
Prăvălite din timp, cad secundele-n drum Ca să treacă prin noi dureros uneori, Alteori strălucind ca petale de flori Și-aducând în pridvorul trăirii parfum. Se-mpletesc măiestrit dându-i vieții culori, Cu ecouri prelungi oferindu-i volum, Însă toate rămân doar un cântec postum Când prin gâtul clepsidrei tu însuți cobori. Dar aceste tăceri care tragic se-aștern, Când cortinele cad fâlfâind dureros, Sunt doar porți ce deschid universul etern. Și acolo poți fi pentru veci luminos, Dacă-n clipele care în viață se cern Strălucește cea-n care-ai spus „Da” lui Cristos! Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 