Te doare amiaza, e albă și-ncinsă
Și calci pe pământul crăpat ca pe jar;
Alergi după umbre, dar ele dispar
În focul de patimi din vatra aprinsă.
Cu buze uscate sorbi foc din pahar
Căci setea, ea însăși, te fierbe nestinsă;
Văzduhul e-n clocot pe zarea întinsă,
Ah, unde e apa? O gură, măcar!
Și vezi cum un deal, purtând crucea pe frunte,
Tresare în verde, zvâcnind într-o oază,
Și-aruncă spre tine a crezului punte.
Se-mbracă-n răcoare cumplita amiază
Și-auzi, susurând ca izvorul din munte:
„Să vină la Mine acel ce-nsetează!”
Simion Felix Marțian
Cu palmele goale de steiuri zdrelite
Te caţări, simţind că şi gându- ţi asudă,
Pe coarda-mpletită din scrâşnet şi ciudă,
S-ajungi pe un vârf de dorinţe-mplinite.
Pe drumul marcat doar de luptă şi trudă,
În lacrimi de genele arse strivite
Se-neacă speranţe, şi mor otrăvite
Iluzii muşcate de patima crudă.
Dar este de- ajuns doar o rază de soare
Să vezi că din ceaţa ce- iată!- s-a dus,
O scară cu trepte de pace apare;
Se vede şi vârful, nu-i mult până sus,
Şi scara te-mbie să urci în splendoare,
Căci capătul scării îl ţine Isus!
Simio Felix Marţian
Timpul, ca un fluviu, curge printre maluri
Neoprit de nimeni, neavând răgaz,
Şi pe haina-i rece cu sclipiri turcoaz
Poartă broderie de-nspumate valuri.
Tot ce prinde-nghite: ofuri sau extaz,
Planuri încă-n faşă, roze idealuri,
Albele-nceputuri, negrele finaluri,
Şi-i simţim strivirea grea de pe grumaz.
Nu îi ştim sorgintea, însă ştim prea bine
Că e doar din clipe şi timpul ţesut,
Având fiecare o valoare-n sine,
Şi, evaluându-mi timpul meu trecut,
Pun la loc de cinste, cum i se cuvine,
Clipa-n care, Doamne, eu Te-am cunoscut!
Simion Felix Marţian
Sinaia, 17 mai 2019
Cetatea-n care piatra se-alinia tăcută,
Zidită cu tăcere mușcată de șofar,
Cu zori îmbrățișat-a și Templu și altar,
Și miile de oaspeți din lumea cunoscută.
Tăcea a dimineață și-a temeri ce tresar
Și-odaia-n care Calea era deja văzută
De cei ce-o-mbrățișară cu dragoste crescută,
Când tainice seisme lovit-au în amnar.
Un foc aprins din ceruri, cu ardere divină,
Purtând în flăcări Duhul cu sfântul Său parfum,
Atins-a ucenicii, umplându-i de lumină.
Miracolul umblării conduși pe-al vieții drum
De Duhul din vecie, spre slava ce-o să vină,
Putem, iubind lumina, să îl trăim și-acum!
Simion Felix Marțian
În vatra vieții moțăie tăciunii
Și flăcările-adorm ascunse-n spuză,
Lumina parcă sieși se refuză
Când beznele iau locul pasiunii.
Uitarea ne învăluie confuză
Și-i dăm tribut podoabe strânse-n funii,
Când, pâlpâind pe marginea genunii,
Lințoliul ei îl folosim ca scuză.
Curgând prin ani ne-mpovărăm cu toamne,
Și mult prea des uităm cu nepăsare
De focuri vechi ce pot să ne condamne.
Dar astăzi Te rugăm cu-nflăcărare:
Nu ne lăsa să dăm uitării, Doamne,
Îmbrățișarea Ta mântuitoare!
Simion Felix Marțian
Siegen, 15 februarie 2022
În ochii lui, al nevederii morb
Uda durerea grea la rădăcină,
Țesând o lume de-ntuneric plină
În care porumbița era corb.
Dar când simți prezența Sa divină,
A tresărit adânc sărmanul orb
Și a cerut, crezând că se resorb
Și beznele: eu, Doamne, vreau lumină!
L-a inundat culoarea prin unghere,
Zvâcnind în ochi ca-n undele din lac,
Fiindcă-a pus lângă nevoie... vrere.
Dar eu voi ști, mă-ntreb elegiac,
Să cer lumină, să mai cer vedere,
Când El mă va-ntreba: „Ce vrei să-ți fac?”
Simion Felix Marțian
Siegen, 15 februarie 2022
Aleargă mieii îmbătați de iarbă,
Scăldați în verde ca-ntr-un heleșteu;
Corolele se prind în curcubeu
Și în bujori dă sângele să fiarbă.
E cerul, de prea mult albastru, greu,
Și ochii zilei caută să-l soarbă,
Până vor curge penele de coarbă
Pe umeri de amurg violaceu.
Rostogolindu-mi primăveri prin vine,
Cu frumusețea la superlativ,
Vreau să mă-nchin cu versul meu, Divine.
Și-n el să încrustez, ca laitmotiv,
Mesajul viu al dragostei de Tine,
În care să-nfloresc... definitiv!
Simion Felix Marțian
Siegen, 6 mai 2022
Torcea pârâul Cedrilor în vale
Din caier tânguios, prin rădăcini,
Lăsând în poala tainicei grădini
Răcoare, stele, negură și... jale.
Sub coaja nopții se-arcuiau măslini,
Să treacă, pe sub arce ogivale,
Isus spre focul rugăciunii Sale,
Spre lacul de sudoare cu... rubin.
A fost o luptă grea în Ghetsimani,
Când în balanță atârna paharul
Păcatelor a mii și mii de ani.
A-nvins Acel care-a urcat Calvarul
Sădind iubire printre bolovani;
Acolo înflorește astăzi... harul!
Simion Felix Marțian
Siegen, 18 martie 2022
Un bocet doar mai am în călimară
Și-n piept un hohot cu ecouri stranii,
Privind, pe dealul semănat cu cranii,
La Veșnicia învățând să moară.
Mă torn cu scăpătatul în jelanii
Și-ncep cuvintele plângând să doară,
Dar simt cum brațul crucii se coboară
Să-mi înflorească prin iertare anii.
Acum, senin, îmi caut noi cuvinte,
În care viu să curgă mângâiereaPrin matca de edenică sorginte.
Și scriu febril, dar ignorând durerea,
Un vers final, cu nobile veșminte:
S-a terminat, urmează... Învierea!
Simion Felix Marțian
Siegen, 11 martie 2022
Scriau cu zbor pe cerul siniliu
Cocorii cu aripi de pribegie,
Dar azi, pe-albastra cerului hârtie,
Doar avioane și rachete scriu.
Strivită de bocanci, în agonie,
Brândușa-și frânge visul vioriu,
Și-ntre șenile, ghiocelul, viu,
Cu albul cast al păcii ne îmbie.
Ne doare-al lacrimilor greu șuvoi
Ce-n suflete ne lasă doar ruine,
Și nu mai vrem acest cumplit război.
Ascultă-ne când Te rugăm, Divine:
Ne vrem iar primăvara înapoi
Și pacea... care vine de la Tine!
Simion Felix Marțian
Siegen, 4 martie 2022
La moara lui Felix 