E negru fâlfâitul și e rece,
Din aripa cu pene de asfalt,
E beznă și în clonțul de bazalt,
Dar gheara-ntunecată le întrece.
O simți luându-ți cordul cu asalt
Și, până să-nțelegi ce se petrece,
Sunt gata gândurile să se-nece
Sub valul disperării, greu, înalt.
Beznatica făptură face pui,
Și grijile-ar putea să ne sufoce
Sub gheara ce se-nfige ca un cui.
Dar, luminoasă, se distige-o voce:
Lăsați-I astăzi toată grija... Lui!
Unde-au rămas durerile atroce?
Simion Felix Marțian
Siegen, 24 noiembrie, 2023
Părea scenariu scris cu zbor candid
Pe coli de cer cu litere de soare,
Iar scena, o eternă sărbătoare,
Avea decor din sentiment torid.
Netimpul alb eterniza izvoare
Din dragostea curgând ca un fluid,
Țesând apoi, din curcubeu solid,
Aripi de zbor și flori nemuritoare.
Cu pumnii strânși m-am agățat de vis,
Strigând din răsputeri: Unde-i, Părinte,
Acest loc minunat, de nedescris?
Răspunsul a venit pe unde sfinte:
E pe pământ, iubirii circumscris,
Iar dragostea e-n voi. Și în cuvinte.
Simion Felix Marțian
Coboară toamna storul peste gruie,
Dând negurilor frâu pocnind din bici,
Iar zilelor, din ce în ce mai mici,
Le-aprinde-n poală candela-gutuie.
Spre pomii suri cu palide tunici
Suntem atrași de candela gălbuie,
Dar și de-aroma ce spre ceruri suie
Ca din altarul unei bazilici.
Și-n miezul plin al parfumatei toamne,
Se-aprinde gândul luminos în mine:
Tu mai chemat să port mireasmă, Doamne!
Nu mă lăsa, însă, Te rog, Divine,
Să port miresme ce să mă condamne,
Ci viața mea s-aibă miros de... Tine!
Simion Felix Marțian
Siegen, 10 noiembrie, 2023
Când liniștea se-nchide, topindu-se în sfere,
Doar vântul mai aleargă eliberat de frâu
Și-și susură povestea prin spicele de grâu,
Dând macilor sărutul cu blânda-i adiere.
În susur cântă-n vale și undele din râu
Torcând ușor din caier fuior de netăcere,
Și-n salcie e murmur când trece-o adiere
Și-i pune cânt în frunze și-n fluierul din brâu.
Această melodie ce n-are-n timp răgaz
Aș vrea s-o simt în mine ca o-nchinare vie,
O curgere de cântec, de psalmi fără zăgaz.
De-aceea, Doamne, lasă ca Duhul să adie
Și inima-mi, cu frunza și undele din iaz,
Să murmure-ncontinuu: Divine, slavă Ție!
Simion Felix Marțian
Cu pleoapa ridicată a candoare
Și brațele deschise către zări,
Fereastra poartă-n ochiul ei chemări
Și-aduce-n casă razele de soare.
Dar ea-i deschisă și spre depărtări
Și, cu larghețea ei cuprinzătoare,
Ne duce pe cărări strălucitoare,
Ne poartă în mirifice sondări.
Se lasă, Doamne, bezna peste lume
Sub storul greu de-atâta cazier,
Și zările n-au nici contur nici nume.
Speranțele fără lumină pier,
De-aceea, spre trezirea vechii hume,
Fă-ne ferestre spre și dinspre cer.
Simion Felix Marțian
Siegen, 13 octombrie, 2023
Din umbra unui gând neprietenos,
Dau pinteni la rostiri cuvinte grele,
Și fulgere din ochi, pornind cu ele,
Lovesc în țintă sigur, dureros.
Dar simt cum mușcă-n pieptul meu caiele
Din tropotul ce-mi frânge os cu os,
Într-un recul al vieții, sângeros,
Și simt că-i plata răutății mele.
Ajută-mă, preabunule Părinte,
În drumul meu prin al trăirii gang,
Să pot vibra și eu la cele sfinte.
Și, ca să scap de-al vieții bumerang,
Să simt, iubind, cum îmblânzesc cuvinte,
Ținând pe cele nârâvașe-n ștreang.
Simion Felix Marțian
Siegen, 22 septembrie, 2023
O, ce să-Ți cer când, Doamne, Tu-mi dai totul
Și-n mine curg izvoare vii de Rai,
Mă-mbraci cu-al îndurării Tale strai
Și-n marea Ta de har învăț înotul!
Mă ungi cu mir și pacea Ta mi-o dai,
Și Tu dejoci dușmanilor complotul
Când vor să-mi zgâlțâie în piept chivotul
În care Tu pe tron de slavă stai.
Aș vrea să-Ți scriu acum pe îndelete,
Cu pana-n mulțumiri până-n plăsea,
Pe-ntregul gratitudinii perete.
Dar, totuși, o doriță-aș mai avea:
Să-mi dai un geamantan de... epitete,
Să pună foc în mulțumirea mea.
Simion Felix Marțian
Pe cerul toamnei săgetat de zbor
Se scrie-a despărțirii elegie,
Cu aripa, pe-albastra lui hârtie,
Muiată-n călimara vreunui nor.
Plecarea migratoarelor, târzie,
Ne sărăcește numai în decor,
Căci din pământul veșnic roditor
Țâșnește a recoltei bogăție.
Septembrie-nflorește cu ghiozdane
Și-și clopoțește frenezia-n școli
Pornind spre-ale cunoașterii filoane,
Dar, înnegrind ale-nvățării coli,
Mai dă-ne, Doamne, peste-orice canoane,
Și ai cunoașterii de Tine, soli.
Ciceu Giurgești, 9 septembrie 2016
