La moara lui Felix

Faptul că în China se îndepărtează crucile de pe biserici este cunoscut și nu mai miră pe nimeni. Se pare că „tovarășii” fac alergie la cruce. Frații lor, marxiștii europeni, sunt oarecum mai… subtili. Acționează, pentru început, în plan…  grafic. Se întâmplă și în TIMIȘOARA!

  A fost un precedent în 2017. Atunci pe afișele care invitau la conferința Upgrade My City era înfățișată Catedrala, simbolul orașului, fără… cruce. Organizatorii de atunci și-au cerut scuze, motivând că a fost o eroare de IT.

 Acum nu-și mai cere nimeni scuze, fiind vorba de… viziune artistică. Despre ce este vorba? În cadrul unui proiect al Asociației Timișoara Capitală Culturală a Europei, zidurile unor cămine din Complexul Studențesc au fost împodobite cu picturi murale. O astfel de pictură gigant înfățișează Catedrala fără cruci.

  Așa a înțeles artistul să înfățișeze momentul istoric al Revoluției, având în imagine Catedrala și în fața ei o mulțime de oameni. Doar că el NU folosește simboluri religioase.

  Greșit, tinere artist! Oamenii aceia erau acolo tocmai pentru că era o Catedrală, cu simbolurile aferente. Altfel mergeau la stadion. Dar au făcut ceea ce până atunci li s-a interzis: au îngenuncheat și au rostit într-un glas Tatăl nostru. Aceasta este istoria, iar dacă arta o deformează, nu mai este artă. Este ideologie. Și este tocmai ideologia împotriva căreia eroii Timișoarei au luptat. Și ai țării întregi.

  Este cert că pentru a-și dovedi vitalitatea și a-și împlini scopul, creștinismul are nevoie de mai mult decât de simboluri. Fie ele și cruci. Este nevoie de o trezire și o împlinire a mandatului pentru Evanghelia mântuitoare a lui Hristos. Dar nu putem trece cu vederea aceste atacuri împotriva credinței creștine.

  Eroii Revoluției au luptat împotriva opresiunii și au obținut libertatea dorită. O libertate pe care vrea să o demoleze noua revoluție. Cea marxistă. Și în care s-au înrolat- iată!- și artiștii. Sau „artiștii”. Aveți pensule setate împotriva crucii? Ei bine, pictați gara! Sau altceva. Dar lăsați crucile la locul lor.

  Știm că nu va fi ușor pentru cei ce vor să-și păstreze credința. Să o trăiască. Dar este dureros că trebuie să asistăm la așa ceva. Să vedem murind o democrație care, la noi, nici nu a apucat să se maturizeze.

Doamne, binecuvântează România!

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 20 noiembrie 2020

 Nu, nu este vorba de Ludovic. M-aș bucura să am pentru ce să-l felicit și pe premierul nostru, dar nu prea găsesc motive. Este vorba despre Viktor Orban, premierul Ungariei.

 În cursul acestei săptămâni, Guvernul Ungariei a propus un amendament constituțional care este total împotriva curentului… european. Amendamentul urmărește impunerea unei viziuni creștine în creșterea și educarea copiilor.

  Potrivit proiectului, amendamentul ar trebui să garanteze copiilor o „creştere bazată pe valori ce decurg din cultura creştină a Ungariei”. Alte spicuiri din proiect: „Baza relaţiilor de familie este căsătoria” și „Mama este o femeie, tatăl este un bărbat”. Și se mai menționează că Ungaria „protejează dreptul copiilor la identitatea de gen cu care s-au născut.”

  Nu știu cât este convingere și cât este interes electoral în poziția premierului. Cum nu știu nici cât de creștin este domnul Orban. Dar nu despre asta vorbim aici, ci despre atitudine. Se dovedește că o națiune poate să-și păstreze identitatea. Și demnitatea. Că poate să-și păstreze valorile, apărându-le în fața tăvălugului uniformizant al marxismului. Care mai e și extrem de toxic. Că un stat poate să EXISTE și după integrare.

  M-am oprit asupra acestui subiect când am citit că raportorii ONU iar ne-au pus la colț. Asta după ce au șters cu noi pe jos, pentru că nu respectăm agenda de sexualizare a copiilor. S-ar fi așteptat, poate, să fim extaziați că ni se oferă ocazia să introducem în școli „teoria genului”. Teorie care, așa cum mărturisește fondatorul ei, Cristopher Dummit, făcându-și mea culpa, nu este decât o invenție  ideologică. Și de care se ține tovarășul Iohannis.

 Așadar, „teoria genului” nu are nimic științific, este strict ideologie marxistă și urmărește demolarea familiei. La noi, introducerea ei în învățământ încă se discută. Ce atitudine vor avea politicienii? Adică cei care ne cheamă la vot. Noi mai avem de apărat valori moștenite, sau nu mai existăm ca stat? Apărarea nației care votează și a valorilor ei nu se face cu plecăciuni pe la Bruxelles. Și cu căciula în mână.

 Ungaria s-a dovedit, la propriu, mai catolică decât Papa. A cărui atitudine privitoare la subiect o cunoaștem. Îl felicit pe domnul Viktor Orban, dorindu-mi să pot face asta și pentru Ludovic Orban. Pentru o atitudine similară față de interesele ȚĂRII.

Țară pentru binecuvântarea căreia ne rugăm.

Simion Felix Marțian

Nu credeam să scriu atât de curând despre moarte. Dar sunt lucruri care nu pot fi trecute cu vederea. Parcă nu ne-ar ajunge molima asta care se prelungește, semănând moarte. La ea se adaugă, tot pentru a ne alunga eventuala stare de bine, presiunea crescândă a stângii marxiste asupra normalității, pe care o îmbrățișează tot mai mulți politicieni europeni. Și nu numai.

  Dar „cireașa” de pe… tortul nenorocirilor o constituie atacurile teroriste recente. Cine ar fi crezut că după Franța, urmează Austria. Și încă la foarte scurt timp. Ce-or mai fi plănuind acești exponenți ai urii?

 S-a petrecut în inima Vienei, unde e promenada ei, într-o zonă în care terasele erau pline. Atacurile, șase la număr, s-au produs simultan. S-au tras sute de gloanțe. Au murit împușcați 4 oameni, iar alți 22 au fost răniți. Acestora li se adaugă unul dintre atacatori, împușcat de forțele de intervenție.

  Acesta ar fi bilanțul, dar teroarea nu poate fi contabilizată. Nesiguranța instalată în oraș, și care va mai dura multă vreme, nu poate fi apreciată dimensional.

Teroristul împușcat era un islamist de origine albaneză, de doar 20 de ani, dar având deja o condamnare de 22 de luni pentru afiliere la o grupare teroristă. În ziua atacului avea asupra lui două arme de foc și o armă albă. Nu se știe însă nimic despre ceilalți teroriști implicați.

  Ce făcea acest tânăr în afară de… pușcărie și planuri criminale? În februarie a făcut un curs de orientare profesională. Pe banii statului, adică ai contribuabililor. Tot ai acestora erau și cei 917 euro pe care îi primea lunar ca ajutor social. Și mai primise și un apartament comunitar. Toate din partea statului austriac. A țării pe care cu atâta ură a îndoliat-o. Pentru că astfel de manifestări definesc ura.

  Gândindu-mă la acest sentiment, mi-a venit în minte felul în care unii „activiști” definesc ura folosind imaginea creștinilor. Acuzându-i că ar fi promotori ai unui „discurs al urii”. Și asta doar pentru că definesc păcatul din punct de vedere biblic. Veniți-vă în fire, tovarăși! Iată ce înseamnă URĂ.

  Plângem pentru morții de azi ai Vienei, pentru cei de ieri de la Nisa. Dar mâine ce va mai fi? Cum putem opri teroarea? Doamne, îndură-Te!

 

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 5 noiembrie 2020

 

Au trecut doar două săptămâni de când un atentat petrecut lângă Paris, în care un profesor a fost decapitat, a zguduit nu doar Franța, ci lumea întreagă. Înainte de a fi împușcat, atentatorul a postat pe rețelele de socializare o fotografie a victimei sale, profesorul de istorie Samuel Paty, însoțită de un mesaj audio. În mesaj criminalul afirma că „l-a răzbunat pe profet”. Și aceasta, a adăugat el, pentru că profesorul „l-a prezentat într-o manieră jignitoare”.

 Joi, 29 octombrie, presa franceză vorbește de mai multe atentate. Astfel, un terorist a fost arestat la Lyon, un altul a fost împușcat la Avignon și un alt atentat a avut loc la un Consulat francez din Arabia Saudită. Dar cel mai sângeros rămâne cel de la Nisa.

  Un islamist de origine tunisiană a intrat în Biserica Notre Dame din acest oraș din sudul Franței, având asupra sa un cuțit cu care a ucis trei persoane. Una dintre victime, o femeie, a fost decapitată. Toate atentatele sunt „marcate” de „Allahu Akbar!”, așa că nu mai este nevoie să fie revendicate.

  Profund marcat, premierul francez Jean Castex a spus: „Ne rugăm și ne gândim la familiile lor, la apropiații lor”, dar și la „întreaga comunitate catolică, lovită în plină inimă”.

  Având în vedere atentatele tot mai frecvente și mai sângeroase ale extremiștilor islamiști, cuvintele președintelui turc Erdogan par o glumă deplasată. Pentru că afirma el la începutul acestei săptămâni că „islamofobia crește în Occident” și că „Europa comite în mod activ crime împotriva musulmanilor”.

  Nu este locul aici pentru o dezbatere privitoare la „cine este dumnezeul care le cere închinătorilor săi să-l răzbune?” Dar nu putem să nu ne întrebăm: Cum gestionăm multiculturalismul dorit de elitele europene? Pentru că ceea ce vedem este rezultatul dezrădăcinării și a incompatibilității. A lipsei de adaptabilitate.

  În scrisoarea adresată de Viktor Orban președintelui Franței, în care îl asigura de tot sprijinul Ungariei, premierul spunea printre altele: „Suntem gata pentru unificarea forțelor noastre în vederea apărării valorilor tradiționale europene și a stilului de viață tradițional european”.

 Dar, oare, mai este interesat Occidentul de „valorile tradiționale” și de stilul de viață pe care cu bună știință l-a abandonat?

 

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 29 octombrie 2020