Întoarcerea lui Isus în Galileea a fost un triumf, comparativ cu rezervele anterioare ale concetățenilor Săi în ceea ce-L privea. Căci ei, cunoscându-I familia de origine oarecum modestă, nu erau impresionați de persoana Lui, ceea ce L-a determinat pe Isus să spună că „un proroc nu este prețuit în patria sa”(Ioan, 4:44)
Acum, însă, „a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului”( vers. 45). Lucrurile se schimbaseră așadar, și printre galileeni înflorea credința.
În timp ce Isus se afla în Cana, acolo unde transformase cândva apa în vin, înconjurat de atenția locuitorilor, a fost căutat de un slujbaș împărătesc. Acest curtean al lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii și Pereii, venea tocmai de la Capernaum. A străbătut cei 25 de km mânat de disperare, căci fiul său era pe moarte.
El a venit la Isus ca o ultimă soluție, credința sa șubredă fiind din categoria „să văd și-apoi voi crede”. Dar când a înțeles că inima lui este înaintea lui Isus ca o carte deschisă, a strigat cu disperare: „Doamne, vino până nu moare micuțul meu.”( v 49).
Isus nu a găsit cu cale să-l însoțească, ci i-a zis: „Du-te (…)fiul tău trăiește.” Și tatăl îndurerat a plecat CREZÂND. Când se apropia de casă, l-au întâmpinat robii lui cu vestea cea bună. El, urmărit de un gând, i-a întrebat la ce oră s-a petrecut miracolul, iar răspunsul lor i-a dovedit că era ceasul în care Isus a zis: „Fiul tău trăiește.”
Pentru că așa lucrează Dumnezeu, al Cărui Cuvânt este adevărul. Pentru că astfel vine în întâmpinarea credinței noastre.
Citeam acest pasaj din Evanghelia după Ioan, pregătind obișnuita „meditație de miercuri”, când am auzit glasul stins al soției: „mi-e rău”. Era întinsă pe pat, și știam ce înseamnă asta, pentru că unul dintre medicamente îi lipsea de o vreme.
Am simțit o gheară strângându-mi inima, și-am reușit să mă eliberez doar pe genunchi, chemându-L pe Dumnezeu. I-am spus, printre altele: „Doamne, eu îndemn oamenii la credință, vorbindu-le despre puterea rugăciunii. Scriu mesaje de încurajare, inspirându-mă de cele scrise în Scriptură. Dar aici e nevoie de un miracol, Doamne! Eu Te chem în ziua necazului și vreau să văd izbăvirea Ta, Doamne. Și voi scrie despre asta. Voi scrie spre încurajare, inspirându-mă din realitatea trăită de mine. Dar acum, soția mea are nevoie de intervenția Ta”.
Nu știu cât timp m-am rugat, dar am simțit că ea e bine. Da, respirația liniștită a soției îmi spunea asta. Și credința. N-am întrebat-o imediat cum se simte, încercând să mă reculeg. Dar când am întrebat-o, mi-a zis: „M-am simțit bine de când ai început să te rogi.” Era ceasul când a vorbit Dumnezeu spre vindecarea ei. Mi-a vorbit în inimă.
Doamne, Îți mulțumesc! Și-Ți mulțumesc pentru toți cei care, citind acest mesaj, își vor fixa ceasul după ceasul Tău. Ceasul în care Tu vorbești spre vindecare. Și spre mântuire, Doamne. Amin!
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 9 iulie 2019
