Recunoştinţa leprosului

10-leprosi

Tăceau Samaria şi Galileea,
Strivite de amiaza caldă, grea
Când pe drumeagul ce se întindea,
Cu paşi divini scriindu-Şi odiseea,
Isus cu trena liniştii trecea.

Ducea cu El şi pace şi iubire,
Şi sate care răsăreau pe drum
Parcă-nfloreau, ca-n pagini de album,
Când El trecea purtând tămăduire
Care le-nvăluia ca un parfum.

Dar pe decorul ca o sărbătoare,
Ţesut doar din lumini şi bucurii,
Apare, iată, pata care doare:
Zece leproşi cuprinşi de disperare
Purtându-şi moartea-n trupurile vii.

Proscrişi ieşiţi afară din cetate,
Goliţi de vlagă, de speranţe goi,
Aveau nu doar dureri îngemănate,
Ci şi aceleaşi cereri disperate:
Isus, ai milă! Ai milă de noi!

Putea să nu-i audă, să nu-i vadă,
Acel ce e din veac Vindecător?
O, nu, ci cu iubire, sfânta roadă,
Le-a zis: mergeţi la preoţi să vă vadă!
Şi ei păşeau spre vindecarea lor…

Cu fiecere pas către lumină
Ei renăşteau, simţind că iar trăiesc,
Şi când refacerea a fost deplină
UNUL din ei s-a hotărât să vină
La Domnul şi să-I spună: Mulţumesc!

M-ai vindecat de lepra mea, Isuse,
Căci singur nu aş fi putut s-o-nfrunt;
Nu sunt proscris, n-am graniţe impuse,
Însă întreb: prin jertfele aduse
Eu, din cei zece, Doamne, care sunt?

Simion Felix Marţian
Petroşani, 02 ian. 2013

Ceasul în care vorbește Dumnezeu

Lum 1a

Întoarcerea lui Isus în Galileea a fost un triumf, comparativ cu rezervele anterioare ale concetățenilor Săi în ceea ce-L privea. Căci ei, cunoscându-I familia de origine oarecum modestă, nu erau impresionați de persoana Lui, ceea ce L-a determinat pe Isus să spună că „un proroc nu este prețuit în patria sa”(Ioan, 4:44)

Acum, însă, „a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului”( vers. 45). Lucrurile se schimbaseră așadar, și printre galileeni înflorea credința.

În timp ce Isus se afla în Cana, acolo unde transformase cândva apa în vin, înconjurat de atenția locuitorilor, a fost căutat de un slujbaș împărătesc. Acest curtean al lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii și Pereii, venea tocmai de la Capernaum. A străbătut cei 25 de km mânat de disperare, căci fiul său era pe moarte.

El a venit la Isus ca o ultimă soluție, credința sa șubredă fiind din categoria „să văd și-apoi voi crede”. Dar când a înțeles că inima lui este înaintea lui Isus ca o carte deschisă, a strigat cu disperare: „Doamne, vino până nu moare micuțul meu.”( v 49).

Isus nu a găsit cu cale să-l însoțească, ci i-a zis: „Du-te (…)fiul tău trăiește.” Și tatăl îndurerat a plecat CREZÂND. Când se apropia de casă, l-au întâmpinat robii lui cu vestea cea bună. El, urmărit de un gând, i-a întrebat la ce oră s-a petrecut miracolul, iar răspunsul lor i-a dovedit că era ceasul în care Isus a zis: „Fiul tău trăiește.”

Pentru că așa lucrează Dumnezeu, al Cărui Cuvânt este adevărul. Pentru că astfel vine în întâmpinarea credinței noastre.

Citeam acest pasaj din Evanghelia după Ioan, pregătind obișnuita „meditație de miercuri”, când am auzit glasul stins al soției: „mi-e rău”. Era întinsă pe pat, și știam ce înseamnă asta, pentru că unul dintre medicamente îi lipsea de o vreme.

Am simțit o gheară strângându-mi inima, și-am reușit să mă eliberez doar pe genunchi, chemându-L pe Dumnezeu. I-am spus, printre altele: „Doamne, eu îndemn oamenii la credință, vorbindu-le despre puterea rugăciunii. Scriu mesaje de încurajare, inspirându-mă de cele scrise în Scriptură. Dar aici e nevoie de un miracol, Doamne! Eu Te chem în ziua necazului și vreau să văd izbăvirea Ta, Doamne. Și voi scrie despre asta. Voi scrie spre încurajare, inspirându-mă din realitatea trăită de mine. Dar acum, soția mea are nevoie de intervenția Ta”.

Nu știu cât timp m-am rugat, dar am simțit că ea e bine. Da, respirația liniștită a soției îmi spunea asta. Și credința. N-am întrebat-o imediat cum se simte, încercând să mă reculeg. Dar când am întrebat-o, mi-a zis: „M-am simțit bine de când ai început să te rogi.” Era ceasul când a vorbit Dumnezeu spre vindecarea ei. Mi-a vorbit în inimă.

 
Doamne, Îți mulțumesc! Și-Ți mulțumesc pentru toți cei care, citind acest mesaj, își vor fixa ceasul după ceasul Tău. Ceasul în care Tu vorbești spre vindecare. Și spre mântuire, Doamne. Amin!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 9 iulie 2019

Leul din Iuda

CC

(Apocalipsa 5)

Ioan, răpit în Duhul, ne descrie
Un tron înconjurat de curcubeu
De-o neasemuită măreţie,
Şi, stând pe acest scaun de domnie,
În sfânta-I strălucire, Dumnezeu.

În mâna care-a plămădit zidirea
Ţinea o carte plină de mister;
Şapte peceţi împiedicau privirea
Să îi pătrundă taina, întocmirea,
O taină grea şi pentru cei din cer.

„Cine e vrednic să deschidă cartea?”
Tună un glas ca vuietul de vânt,
Şi o tăcere grea, mai grea ca moartea,
S-a întreit să-şi instaleze partea
În cer şi pe pământ şi sub pământ.

S-a încordat a semn de întrebare
Şi-a neputinţă Universu-ntreg;
Nevrednicia rea, chinuitoare,
Făcea deschisul cărţii cu zăvoare
Să pară gest nebun, de sacrileg.

Dar când în disperare nimeni nu da
Vreun semn că el ar fi deschizător,
Păşi, călcând şi zbuciumul şi truda,
Cristosul înviat, Leul din Iuda
În vrednicia-I de biruitor.

Măreţul Leu, lui David Rădăcină,
Avea puterea Tatălui în El,
Şi totuşi nu cu forţa-I leonină
A biruit, călcând moartea haină,
Ci prin smerenie, jertfit ca Miel.

A izbucnit în ceruri o cântare
Pe cea mai nouă dintre melodii,
Dând astfel Celui vrednic închinare,
Mărire, cinste, sfântă adorare,
Toţi îngerii cu miile de mii

Căci a întemeiat o-mpărăţie
Mielul jertfit, biruitor ca Leu,
De-aceea la cereasca melodie,
În glas purtând recunoştinţă vie,
Să ne alăturăm…şi tu şi eu!

Simion Felix Marțian
Vulcan, mai 2008

Olarul

DSC_1066e

Mă plec smerit în faţa Slavei Tale
Şi, cu evlavie, adânc mă-nchin,
Abandonându-mă cu totul, moale,
În mâna Ta, Olarule divin.

Striveşte-n mine, Doamne, răzvrătirea
Şi tot ce nu se lasă modelat,
Din lutul bun îndepărtează firea,
Căci vreau, Părinte, să fiu vas curat.

Doar Tu poţi să îmi dai forma dorită
Şi vreau să-Ţi semăn, Doamne, tot mai mult,
Fiinţa mi-e cu totul copleşită,
Voinţa-mi Ţi-e supusă: tac şi-ascult.

Eu ştiu că lutul modelat de Tine
Devine trainic doar trecut prin foc;
De vezi că mai există teamă-n mine,
Alung-o Tu şi dă-mi credinţă-n loc.

Să cred că şi în foc îmi eşti alături,
Focul lucrând la trăinicia mea,
Iar Tu urmând cenuşa să o mături,
În mine rămânând lucrarea Ta.

Abia când trăinicia-i dobândită
Voi fi împodobit, frumos ornat,
Lucrarea fiind astfel isprăvită
Şi vasul gata de-ntrebuinţat.

Mă plec smerit în faţa Ta, Părinte,
Ca rod al modelării mă închin,
Sunt acum trainic, am podoabe sfinte,
Dar mai doresc ceva: să fiu vas plin!

Simion Felx Marțian
Vulcan, aprilie 2007

Cine face alergie la…cruce?

c1

O parte a presei, adică cea care vede mai departe de mondenități, a scris zilele trecute despre hotărârea Curții Supreme a SUA în cazul monumentului „Crucea Păcii”. Mai întâi, ce este această cruce. Este un monument aproape centenar, ridicat în cinstea eroilor din Primul Război Mondial, înalt de 12 m, și se află în orașul Blandesburg din Maryland.

În al doilea rând, de ce a devenit un „caz”. Pentru că Asociația Umanistă Americană , formată din atei și agnostici , a fost deranjată de prezența monumentului pe spațiul public, ceea ce ar putea însemna o recunoaștere oficială a creștinismului.

A câștigat în instanță bunul simț, pentru că monumentul, dincolo de forma sa de cruce, aparține istoriei. Iar comunitatea locală are, printre înaintași, eroi care și-au dat viața pentru libertate. Ori mutarea sau demolarea sa ar fi creat un precedent, care ar fi dus la demolarea altor mii de cruci și…cimitire ale eroilor.

Nu putem să nu remarcăm, însă, furia cu care acești oameni se ridică împotriva însemnelor creștine. Aici nu este vorba de ateism. Un ateu ignoră astfel de însemne, sau, eventual, râde batjocoritor. Dar nu se ia la trântă cu ele. Acest lucru îl face diavolul. Pentru că îi amintește de crucea de la Golgota și de Cel care acolo l-a biruit.

Însemnele creștine nu sunt nici mântuitoare, nici vitale pentru creștinism. Creștinismul are nevoie de biserici vii, de interes real pentru Calea mântuirii. Dar nu putem să trecem cu vederea peste aceste atacuri și semnificația lor. Pentru că se face tot mai simțită îngrădirea treptată a libertății. Și încă în țara unde se mănâncă democrație pe pâine!

Am cunoscut propaganda ateist-comunistă. Am văzut cum s-au demolat biserici folosindu-se pretextul sistematizării urbane. Dar nu-mi amintesc de vreun atac împotriva monumentelor. Crucea de pe Caraiman a rămas la locul ei, chiar dacă i-au zis Monumentul Eroilor. Ca și atâtea alte cruci monumentale sau mausolee.

Dar împotrivitorii de azi se vor mai eficienți decât cei de ieri. Până acolo încât cad în ridicol, ca în acest caz cu un atac împotriva unui monument. Privind situația cu umor amar, ai putea spune că și sensurile giratorii s-au introdus în circulație ca să se evite intersecțiile în formă de…cruce.

Creștini, să ne închinăm Tatălui în duh și-n adevăr. Cu credință. Acolo nu vor mai putea face demolări.

Simion Felix Marțian
Neunchirchen, 28 iunie 2019

De ce taci, Tată?

DSC_7071

Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” (1 Ioan 5:14)

Ce bine-i să te ştii în siguranţă,
Privind încrezător spre cer ca fiu
Înveşmântat în straie de speranţă,
Să poţi veni oricând cu o doleanţă
La Tatăl veşnic, Dumnezeul viu.

Trăiesc intens aceste sentimente,
Având Tată bogat şi generos
Şi, urmărind doriţele-mi ardente,
Vreau să fructific viile momente
Cerând ceva, cerând impetuos.

Aştept şi tac, aştept să îmi răspundă
Dar aşteptarea mea s-a prelungit,
Un veac părându-mi fiece secundă,
Şi-n nerăbdarea care mă inundă
Strig lăcrimând: De ce m-ai părăsit?

De ce taci, Tată, când a mea dorinţă
Stă înaintea Ta, cu rugăciuni?
De ce mă laşi să gem de neputinţă
Când eu mă rog la Tine cu credinţă,
Privind la sfintele-Ţi promisiuni?

Şi din Cuvânt eu am primit lumină,
Înţelegând din ce mi se spunea
Că tolba cu răspunsuri va fi plină
Când voia mea, la voia Sa divină,
În chip smerit se va armoniza.

Iar Domnul, ca răspuns, îmi dă, căci poate,
Dar nu orice dorinţă ce-aş avea
Reflectă-n viaţă o necesitate
Iar El, din cer, ştiindu-le pe toate
Îmi dă doar ce e spre zidirea mea.

Îţi mulţumim, Părinte, de credinţa
Prin care cerem şi…ni se va da,
Dar dă-ne lângă ea şi chibzuinţa
De-a urmări pe Cale biruinţa,
Cerând doar ce e după voia Ta!

Vulcan, 26 oct 2012

Când Alah ne salută cu bombe

Cruce 3

Presa nu poate ocoli subiectele fierbinți, cum sunt cele oferite de atacurile cu bombe asupra bisericilor creștine. Omite însă, cu bună știință, să ofere o imagine de ansamblu a situației mondiale, care ne-ar ajuta să înțelegem gravitatea situației.

De știri însângerate nu am dus lipsă nici în acest an. A fost o primăvară fierbinte, cu astfel de atacuri în Sri Lanka, în Nigeria, în Burkina Faso… Au căzut martiri, „vinovați” de a crede că sunt mântuiți prin jertfa lui Cristos. Dar au căzut printre ei și cei care nici măcar această „vină” nu o aveau.

Ne-am obișnuit să localizăm aceste atacuri departe de noi, într-o lume ostilă creștinismului, preponderent islamică. De aceea a fost zguduitoare știrea că un astfel de atac a avut loc în Europa, chiar dacă n-au fost victime. Dar, în Europa?
Da, în Suedia, la 30 km de Stokholm.

Și dacă suntem surprinși, nu e pentru că Europa ar mai apăra valorile creștine. Nicidecum, dar metodele europene de a lupta împotriva Bisericii sunt mai subtile. Mai puțin violente și, totuși, mai eficiente.

O explicație pentru cele întâmplate vine din faptul că la Sodertalje, unde se află Biserica Ortodoxă siriană care a fost atacată, peste jumătate din populație o constituie migranții. Așadar, din nou „Alah akbar!” Și un salut exploziv.

Îi plângem pe martirii de pretutindeni și ne rugăm pentru familiile lor. Dar știm că lucrurile nu se vor opri aici. Diavolul se folosește de acești nefericiți atentatori pentru a lupta împotriva Bisericii lui Cristos. Dar ei sunt doar o parte a planului de război al acestuia.

Cum se dă lupta pe frontul occidental? Păi, se va concluziona că religia generează în permanență conflicte. Unele extrem de sângeroase. Și se va propune ca soluție scoaterea religiei dintr-o societate, oricum, laică. Așa, de dragul păcii. Și mulți „creștini” se vor declara mulțumiți, exilând religia în mediul privat. Adică la culcare.

Alah ne mai salută islamic în mod exploziv, și e dureros. Foarte dureros. Dar nu cred că e mai puțin dureros că în lumea occidentală „creștină” bisericile se închid fără a fi bombardate. Definitiv.

Doamne, îndură-te de noi! Vrem să rămânem în picioare până la venirea Ta. Biruitori. Amin!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 20 iunie 2019

Despre „mândria” Timișoarei, cu tristețe

„Banatu-i fruncea” spun și acum, cu făloșenie, bănățenii, folosind un dicton din străbuni. Or fi știind ei de ce. Iar Timișoara este, evident, steaua din frunte. Sau moțul. Pentru că este capitala acestei provincii.

Timișoara este orașul proeminent prin tot ce are. Prin frumusețea sa de ”oraș al rozelor”, prin spiritualitatea sa și prin istorie. Aici trăiesc în armonie etnii cu participare numerică consistentă.

Dar istoria recentă leagă în mod deosebit numele orașului de Revoluția din 1989. Pentru că de aici a început, iar Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism. Momentul este înălțător și emoționant, iar în memorie vor rămâne vii imaginile cu mii de timișoreni care se rugau îngenuncheați în stradă. Dar și sloganul de atunci: „Există Dumnezeu!”

Orașul de pe Bega a găzduit în anul 1991, în premieră în România, Marșul Învierii. Pentru că tot ne-a obișnuit Timișoara cu premierele sale istorice remarcabile. Așadar, despre acest oraș cultural, doar de bine. Cu bulina aferentă.

Asta până de curând. I-am înțeles deschiderea spre nou, spre progres, dar ceea ce se întâmplă acum la Timișoara cu această săptămână „Pride” (mândrie), nu mai este lăudabil. Nu mai este deschidere, ci o cedare în fața manipulării. Pentru că ceea ce se întâmplă nu este strict despre homosexuali, ci agresivitatea militanților „leghebete”.

Acești militanți, aparținând unui program de smintire a normalității, se folosesc de homosexuali pentru a crea confuzie, pentru a destabiliza. Cine este în spatele acestui program? Cum reușește o minoritate nesemnificativă numeric să se impună în acest fel, încât să primească girul forurilor timișorene (Primărie, Universitate, etc)? Și ce fac timișorenii, în marea lor majoritate creștini?

Știm că lucrurile nu se vor opri aici, dar nici nu putem tăcea. Și nu este vorba de „homofobie”, ci de apărare în fața acestui asalt împotriva normalității. A voii lui Dumnezeu. Homosexuali au existat dintotdeauna și vor exista. Să ne rugăm pentru ei și vindecara lor. Dar aici este vorba de un plan mai amplu, orchestrat de forțele întunericului.

Ne-am obișnuit să știm că aceste lucruri se petrec undeva departe de noi, dar iată-le și-n ograda noastră. Acum, la Timișoara. Dragi timișoreni, de data asta „nu vă laud”, vorba apostolului Pavel. Această „Pride” nu-i motiv de mândrie. Ba, dimpotrivă!

Și, cu părere de rău, îmi retrag și bulina oferită. Trebuia să lupți. Așteptăm vești bune. Ca să rămâi „fruncea”.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 7 iunie 2019

Înălţarea

DSC_7071

Lipsesc detalii din acest tablou
Şi parcă-am vrea mai multe amănunte:
Ce s-a-ntâmplat exact atunci pe munte
Şi cum va fi când va veni din nou?

A fost ţâşnire vie către cer
Cu gravitaţia murind la poale?
Sau zbor întins prin spaţii siderale
Ascunse nouă de-un profund mister?

S-a rupt în axa cosmică ceva?
S-a tulburat în miezul lui pământul?
Nu ştim acum, nu ne-a vorbit Cuvântul,
Dar toate-n viitor le vom afla.

Ne este însă îndeajuns ce ştim:
„Bărbaţi galileeni” şi… lume toată,
Cel ce-a plecat va mai veni o dată,
Pe-acelaşi munte din Ierusalim!

Şi pentru că ce-i scris e „da” şi-„amin”,
Îl aşteptăm pe Cel ce-o să revină,
Privind spre cer, dar răspândind lumină
În lumea cu-adevărul clandestin.

„Bărbaţi galileeni”, creştini iubiţi
Din România noastră milenară,
Cel înălţat e gata să apară,
Să fim de-ntâmpinare pregătiţi!

Simion Felix Marţian
Neunkirchen, 4 iunie 2019

Destin românesc

3a

Îmi iau permisiunea de-a fi trist,
Când zâmbetu-i desert de complezenţă,
Căci nu mă mulţumesc doar să exist,
Ci vreau să-i dau trăirii consistenţă.

Şi hohotul apăsului din piept
Se-adapă din izvoare de durere,
Căci neamul meu, strivit azi pe nedrept,
Trăieşte-o ruşinoasă-ngenunchere.

Legat la ochi, momit cu acadea,
Trădat acum de cei ce-i sunt „mai marii”,
S-a despuiat de tot ce mai avea
Şi-şi duce existenţa…”pe avarii”.

Ne sfâşiem aici în ţară toţi,
Şi-i împroşcăm pe cei plecaţi de-acasă,
Dar îi primim cu plecăciuni pe hoţi,
Şi-aceştia ne iau pâinea de pe masă!

Ridică-te, române, din genunchi
Şi pleacă-ţi-i, mai bine, la altare,
Şi-n calde rugăciuni, strânse-n mănunchi,
Să-L chemi pe Dumnezeul tău cel tare!

Reia-ţi statutul de popor creştin,
Şi-apoi, ducând lumină din Lumină,
Să scrii cu Dumnezeu un nou destin,
Căci naţia doar Lui I se închină!

Simion Felix Marţian
Neunkirchen, 30 mai 2019