Se curge-n concepte, se curge-n cuvinte
Şi curgerea însăşi se vrea definită
Când curge cu lapte, cu miere, cu pită,
Sau curge cu Duh în trăirile sfinte.
Se curge în valuri când marea se-agită
Şi curg asfinţituri de lavă fierbinte,
Curg ploi, curg idei de incertă sorginte,
Se curge-n senzaţii când viaţa palpită.
Dar este o curgere sfântă de ape,
De râuri din inimi, ducând apă vie,
Din inimi ce cred şi de cer sunt aproape.
Şi iată că verbul „a curge” mă-mbie
Să-i prind din nou sensul pe cale să-mi scape:
Să crezi în Isus, e şi sens şi solie.
Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 