„Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor.”(Matei13:43)
Am vrut să strâng cu palmele căuş
Ofranda nopţii risipită-n rouă,
Şi din răcoare împletind culcuş
S-aştept al razelor divin arcuş
Să mă atingă ca pe-o coardă nouă.
Să fiu pătruns de puritatea ei
Ca iezerul de-al cerului albastru,
Sorbind candoarea ca dintr-un ştiubei,
Dar roua a fugit de ochii mei
Atinsă tandru de al zilei astru.
Am căutat al neprihanei nimb
În limpezimi tăcute de izvoare,
În curcubeie prinse în corimb,
Dar căutarea mi-a adus în schimb
O sete, parcă, şi mai arzătoare.
Nici zborul alb din aripi de golumb,
Nici asfinţituri despletite-n lavă
Şi nici ţâşnirea verde din porumb
N-au ridicat povara mea de plumb,
Din inima cu tânguire gravă.
Căci alergarea, dorul după cast
Nu poate să-şi găsească împlinire
Decât înţelegând, entuziast,
Că Cel ce-a plăsmuit un spaţiu vast
Este din veşnicii… Neprihănire
Şi curăţia, dragostea de pur
Nu o cuprinde-n taina lui decorul
Oricâtă frumuseţe-ar fi în jur,
Însă o vom vedea prinzând contur
Păşind spre Cel ce este Creatorul.
Părinte-al veşniciei, sfânt, sfânt, sfânt,
Îmbracă-mă în strai de curăţie
Să am în inimă doar cer şi cânt,
Ştiind că luminând azi pe pământ
Voi străluci şi mâine-n veşnicie.
Simion Felix Marţian
La moara lui Felix 