Zbor de bronz (La Ziua lui Brâncuși)

1a

Cânta sub sărutări de daltă lemnul
Și marmura îmbobocea senină,
Când mâinile ce frământau lumină
Storceau din miezul Artei untdelemnul.

Maestrul și-a cioplit în viață visul,
Dând lumii, care-i pregătise scena,
Un Jiu pe care l-a-nfrățit cu Sena
Când dalta lui a cucerit Parisul.

Idei a nemurit și sentimente,
În clipe-nțepenite, spre vecie,
Și arta lui rămâne veșnic vie,
Născând vulcani, cascade și torente.

De ziua lui, la Masă, în tăcere,
Privesc prin Poarta largă Infinitul
Și-l văd în toate, omul, dalta, mitul,
Un veșnic nimb purtat de adiere.

Sărbătorindu-l, nu i-aș da o floare,
Ci aș planta un verb în limba noastră:
„A brâncuși”- a face o Măiastră
Și-a învăța apoi bronzul să zboare!

Simion Felix Marțian
19 februarie 2020

 

Cu lacrimi, despre libertatea religioasă

DSC_6130

Sau, cu lacrimi despre absența ei. A libertății religioase. Ori, cel mai potrivit, despre absența noastră din Alianța Internațională pentru Libertate Religioasă. Dar cu lacrimi. Pentru că libertatea a fost visul dintotdeauna al omului, chiar dacă uneori s-a fâstâcit în a o defini.

Ar părea un subiect străin de timpul nostru, de mileniul trei. Un timp al democrației (aproape) generalizate. Al tuturor libertăților. Ar părea, doar. Pentru că persecuția religioasă există, chiar dacă nu e în atenția televiziunilor, care au alte priorități. Pentru că există suferință în numele credinței. Pentru că se moare pentru ea. Aude cineva?

Secretarul de stat al SUA, Myke Pompeo, a lansat această Alianță săptămâna trecută, la ea aderând alte 26 de țări. Ar fi fost de dorit (și de așteptat) ca România să se numere printre ele. Dar… nu!

Această poziție a țării mele mă adâncește în confuzie, nemaiștiind dacă în România este președinte Macron și premier Merkel, sau viceversa. De capitală m-am lămurit, e la Bruxelles, orașul strălucitor care pentru a primi temenelele supușilor, le frânge coloana. Celor cu care-i merge, evident. Și cu România îi merge.

Potrivit directivelor de la „centru”, politicienii noștri înțeleg democrația doar prin prisma corectitudinii politice și a drepturilor unor minorități cu manifestări ciudate, care vor să smintească normalitatea. În rest, trăiască alegătorii! Ne mai asmut pe unii împotriva altora, periodic, arătându-ne culorile de pe tricou.

Se pare că nici îndemnul repetat al Imnului nu mai dă deșteptarea în țara asta. Nu vreau să mă las cuprins de silă, pentru că asta ar deveni o formă a acceptării. Prefer să sufăr, să plâng, pentru că asta înviorează. Și poate reușesc să transmit această înviorare.

România, ești de nerecunoscut în dezastrul economic cu care te înfățișezi, dar salvează-ți măcar spiritualitatea. Și arată interesul meritat credinței. Și apărării ei. Întoarce-te la Dumnezeu, care dă înțelepciune la cerere. Așa e scris! Și ai mare nevoie, pentru a lua decizii. Deșteaptă-te, România!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 13 februarie 2020

Muguri de speranță

DSC_1783

Așteaptă primăvara în culise
Cu caii la caleașcă prinși în hamuri,
Purtând cununi de-nmugurite ramuri
Și-n coame flori cu pleoapele deschise.

În lume încă viscolul mai mușcă
Cu pleasna biciului inimi candide,
Dar poarta lui curând se va închide
Și el va sta înlănțuit în cușcă.

Speranțele ni-s aninate-n muguri
Și-n razele care alungă gerul,
Când soarele împodobește cerul
Și-aprinde strălucire vie-n pluguri.

Ne doare, Doamne, apăsarea rece
Și-am fi străpunși de iarnă ca de cuie,
De n-am simți că-n ramuri seva suie,
Iar ea va trebui-n curând să plece.

Sorbim din primăvara bucuriei,
Privind cu ochii deveniți corole
Plutirea de înmugurite iole
Pe marea de cristal a veșniciei.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 februarie 2020

Sonet de februarie

 

27024284_10203976747375732_7295533017877021233_o (1)De-a crivățului mușcătură arsă,
Scâncește alb pădurea prin nămeți,
Și negrul croncănit, născând tristeți,
În gri rescrie partitura ștearsă.

Scrâșnesc zăpezi în sure dimineți,
Și-n gerul care valuri se revarsă
Doar hornul cald, suindu-și lâna toarsă,
Mai dă speranțe pașilor răzleți.

E rece lumea de indiferență
Și-n gerul urii oamenii trosnesc
Pășind cu neiertarea în cadență,

Dar când în vatra inimii nutresc
Iubirea sfântă generând clemență,
Cu fumul jertfei către cer pornesc.

Simion Felix Marțian

Cu cine nu este compatibil Cristos?

34

Senzația că lumea a luat-o la vale, cu sistemul de frânare defect, am avut-o de multă vreme. Și nu numai eu. Incidentul de la Liverpool mi-a dat însă o senzație nouă: lumea se prăbușește! Da, este în cădere liberă.

Faptul că oamenii sunt tot mai puțin interesați de Cristos și, deci, de mântuirea personală, este vizibil și nu ne mai miră. Acest lucru nu-i descurajează însă pe evangheliștii care caută să le vorbească oamenilor de mântuire. Ei și-au asumat această lucrare înaintea lui Dumnezeu și depun toate eforturile pentru ca mesajul Evangheliei să ajungă la oameni. Să-i trezească.

Un astfel de om este evanghelistul Franklin Graham. El este președintele Asociației Evanghelistice care poartă numele tatălui său, celebrul predicator Billy Graham. Dând dovadă de mult zel, organizează turnee evanghelistice cu rezultate notabile. Și asta pentru că și-a înțeles chemarea și nevoia oamenilor de Cuvânt.

Un turneu de acest fel a fost organizat pentru vara anului 2020, în Marea Britanie. Era de așteptat să fie primit cu entuziasm, cu brațele deschise. Dar… spuneam ceva despre direcția în care se îndreaptă lumea. Și cum.

Organizatorii au stabilit orașele și locațiile în care urmează să se desfășoare evenimentul, dar… surpriză! Una neplăcută. Vineri, 24 ianuarie, Administrația stadionului ACC Liverpool a anunțat oficial că suspendă evenimentul pe care trebuia să-l găzduiască. Și pentru că aveau nevoie de o motivație, au spus: „Zilele trecute am fost conștienți de unele afirmații pe care le considerăm INCOMPATIBILE cu valorile noastre.”

Hotărârea a fost luată sub presiunea activiștilor „leghebeteq”, care nu agreează mesajul evanghelistului privitor la păcat și la familie. Lovit de o astfel de bombă, stai să te aduni, și-apoi exclami: mare-i mila Ta, Doamne! Acești oameni care vorbesc despre toleranță se dovedesc intoleranți. Dar problema e: de unde au atâta influență în luarea unor decizii?

Reverendul Franklin Graham vine cu mesajul mântuirii prin dragostea lui Cristos. Cu care „valori” nu e compatibilă dragostea? Pentru că Evanghelia este și pentru acești activiști, și pentru cei pe care, chipurile, îi reprezintă. Chiar dacă în acest mesaj păcatului i se spune pe nume. Sau, mai degrabă, tocmai de aceea.

Cei de la ACC Liverpool au ratat ocazia unei întâlniri cu Cristos. Dar se fac vinovați și față de cei care ar fi primit Cuvântul la acest eveniment. Compătimindu-i, nu putem decât să le spunem: abandonați „valorile” care nu sunt compatibile cu mesajul Evangheliei! Cu Cristos. Pentru mântuire voastră.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 30 ianuarie 2020

Cu Isus, despre coronavirusul ucigaș

17

Curiozitatea ucenicilor privitoare la vremea sfârșitului era cât se poate de naturală. Dar este puțin probabil ca răspunsul să-i fi mulțumit: „Despre vremea aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” (Matei, 24:36) Sunt cuvintele Mântuitorului.

În lipsa răspunsului dorit, ei s-au ales totuși cu ceva. Isus le-a vorbit, deci, despre semnele sfârșitulului, adică despre evenimente de un dramatism intens care vor preceda a doua Sa venire. Și, printre altele, le-a spus: „…vor fi cutremure de pământ, foamete și EPIDEMII.” (Matei, 24: 7- BVA 2018)

Toate acestea se desfășoară sub ochii noștri, chiar dacă scepticii sunt de altă părere. De altfel, atitudinea lor o prevedea apostolul Petru: „Aceştia vor zice: „Când oare se va mai respecta promisiunea revenirii Lui? Pentru că de când au murit strămoşii noştri, toate lucrurile continuă să fie la fel ca la începutul creaţiei!”(2 Petru, 3:4- BVA 2018)

Da, așa spun. Că au fost cutremure dintotdeauna, cum s-a suferit și de foame. Cât despre epidemii, spun ei, nu suntem în pericol tocmai acum, cu o știință atât de avansată. Nu, nu așa stau lucrurile, oameni buni.

O cercetare, oricât de sumară, a datelor privitoare la cutremurele din ultimii o sută de ani, ne va arăta că frecvența lor a crescut de zeci de ori. Acum putem vorbi de seisme ca fiind unul dintre semne.

Cât despre foamete, chiar dacă e puțin vizibilă din lumea „civilizată”, ocupată cu divertismentul, ea există. Un sfert dintre copiii lumii suferă de foame, 300 murind ÎN FIECARE ORĂ din această cauză. Deșertificarea Terrei într-un ritm accelerat ( 50.000 kmp/an), fără precedent în istorie, este una dintre cauzele acestui flagel.

Dar să ne oprim la epidemii. Și, ca să le răspund scepticilor, spun și eu că au existat epidemii de-a lungul vremii și au făcut multe victime. Nu insist pe amănunte, dar vreau să subliniez că atunci problema se rezolva prin carantină, care era eficientă. Se murea, într-adevăr, în spatele porților închise ale cetății, dar se împiedica răspândirea bolii.

Să ne imaginăm, însă, un scenariu actual. Din China se întorc acasă 3 oameni contaminați, fără ca ei să știe: un turist european, un om de afaceri australian, și un om de știință american. În câteva ore ajung la destinație, în aeroporturi supraaglomerate, de unde se pleacă în alte sute de direcții. Așa arată o epidemie de… sfârșit de lume.

Cât despre știința invocată, lucrurile nu stau atât de bine pe cât se pare. Bătălia cu virusurile „inteligente” nu a fost câștigată, pentru că își schimbă tulpinile, părând să anticipeze următoarea mutare a cercetătorilor.
Și ar mai fi un aspect, privitor la știință: În mâna cui o fi, din moment ce este o mai mare preocupare pentru producerea de virusuri ucigașe decât pentru vaccinuri? Un exemplu ar fi virusul HIV, cert produs în laborator, dar încă fără vaccin. Sau, cel puțin, nu pe piață. Și s-au înregistrat peste un milion de decese.

Isus nu le-a un răspuns ucenicilor privitor la o dată anume, ci le-a zis: „Nu este treaba voastră să știți vremurile și soroacele.” (Fapte, 1:7) Dar le-a spus lor, și prin cele consemnate în scris, nouă, care vor fi semnele. Iar coronavirusul aflat azi în atenția noastră, se alătură altor virusuri capabile de epidemii devastatoare.

Ar fi o nebunie să nu-L ascultăm pe Isus. Avertismentul lui nu e menit să creeze panică, ci să tragă semnalul de alarmă. Să ne trezească, pentru că venirea Lui este aproape.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 28 ianuarie 2020

Sonet albastru

DSC_6553

Cu-azur de cer mi-am căptușit umblarea,
Făcând și inimii cu-albastru plinul,
Iar gândurile-mi înfloreau ca inul
Când vara-mbracă în sineală floarea.

Voiam, visând, să-mi dirijez destinul,
Strângând în juru-mi ca pe-o haină zarea,
Dorind cu pacea să-mi pavez cărarea
Pe care-o poartă-n miezul lui seninul.

Desprins din lumea visului, albastră,
Am fost pătruns de o lumină lină,
Ce inimii îi stăruia-n fereastră.

Și-am înțeles, prin grație divină,
Că pacea e, ca mântuirea noastră,
Doar în Cristos, și-n El este deplină!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 24 ianuarie 2020

Jocul de șah al morții

73009194_10206223209495881_2134572198919143424_o

Mijloacele de comunicare actuale și accesul la informație ne oferă o perspectivă uluitoare asupra lumii. Acest fapt accentuează impresia că harta politică a lumii este o imensă tablă de șah. La această impresie contribuie și documentele desecretizate privind unele decizii politice devenite istorie.

Nu sunt specialist în probleme de politică internațională, dar, de altfel, și cei care se declară așa tot chibiți rămân, pentru că acest joc se desfășoară peste capetele lor, fără a-l putea influența. Un joc de șah al orgoliilor, un joc periculos, un joc al morții.

Să urmărim o fază de joc: Trump mută și elimină de pe tablă un general iranian periculos. E rândul Iranului la mutare, și atacă cu rachete bazele militare din Irak. Sunt eliminate alte piese, și jocul continuă. Cine va câștiga? Dar, de fapt, cui folosește?

Privim desfășurarea jocului cu inima strânsă, dar nu cu pasiune ci cu îngrijorare. Pentru că nu sunt afectate doar piesele angrenate în joc. Adevărata dramă e a victimelor colaterale. A celor care nu au nicio tangență cu jocul și nici nu-l agreează.

Excesul de zel al iranienilor a dus la prăbușirea unui avion ucrainean de pasageri. A fost lovit de rachete rusești din dotarea armatei iraniene. Rachete care nu ar fi trebuit să fie acolo, potrivit sancțiunilor impuse Iranului, cum declara ambasadorul Ucrainei la ONU. Lucruri încâlcite, reguli ale jocului care ne scapă. Dacă mai există reguli.

Dar ce treabă aveau cu această încleștare ucigașă pasagerii din avionul doborât? Nicicuna, dar au murit. Da,176 de morți și tot atâtea drame. Familii care îi așteptau acasă. În avion au fost iranieni, canadieni, ucrainieni, suedezi, afgani, germani, britanici. Oricum, nu mai contează cetățenia din moment ce această tragedie ne determină să vorbim de ei la trecut.

Doi iranieni, un tânăr și o tânără stabiliți în Canada, s-au întors acasă pentru a se căsători. Au dorit să aibă alături familiile și prietenii. I-au avut. Au avut și statutul de familiști pentru o săptămână, pentru că au pornit înapoi spre Canada cu avionul…

Tragedii sfâșietoare și râuri de lacrimi. Dar jocul continuă, fără a ține seama de ele. Tratatele de pace sunt doar glume pentru pauza jocului. Doamne, ai milă de noi! Pentru că nu este pace decât la Tine.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 17 ianuarie 2020

Sonet de adio

DSC_0552a

Când sufletul ți-e fâlfâit de zdreanță,
Strivit de-ngrijorări cu forme stranii,
Și gândurile-ți sunt ca bolovanii
Ce-ți sparg în cioburi ultima speranță,

Mai dă-i o șansă tulburei strădanii
Privind spre Dumnezeu cu cutezanță,
Și-apoi, ștergând spre cer orice distanță,
Să curgi spre El vărsat în spovedanii.

Atunci tu vei cunoaște-o nouă viață
Și, testul focului trecând cu brio,
Vei spune-ngrijorării, verde-n față:

Eu haina-ți neagră nu voi mai privi-o
Căci am o perspectivă-n cer măreață,
Adio,-ngrijorare! Da, adio!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 ianuarie 2020

Foc, fum și sminteală în Australia

 

DSC_3091

Despre „apocalipsa australiană” s-a scris mult și e explicabil, fiind un subiect foarte… fierbinte. Unii au scris cu inima, zguduiți de dimensiunile catastrofei, de pagubele imense, de pierderea de vieți omenești și, mai ales, animale. Alții au scris, însă, cu emfaza celor atrași de mirajul tirajului.

Căutându-se cauzele, s-a mers pe o paletă largă, de la „pedeapsa divină”, la „încălzirea globală”. Fiind la mare distanță de scena evenimentelor, și deci la adăpost de un pericol real, am putea face „la rece” o analiză a cauzelor invocate, ca să ajungem în final tot la… sminteală. Adică la nechibzuința omului.

Eliminăm din capul locului „pedeapsa divină”. Nu, aici nu se vede „degetul lui Dumnezeu”. E adevărat că australienii L-au mâniat pe Dumnezeu cu legi împotriva legii Sale, dar nu este modul Lui de a lucra. El a hotărât o zi în care oamenii vor fi chemați la judecată. În mod individual. Iar dacă în istorie a aplicat pedepse in corpore, tot i-a salvat pe cei neprihăniți: lui Noe i-a oferit o corabie, iar pe Lot l-a scos din Sodoma. În Australia este suferință generală, și nu sunt toți vinovați, iar Dumnezeu este drept.

Nici extrema cealaltă, cu „încălzirea globală” nu stă în picioare. Mai întăi că acest fenomen este discutabil, nefiind acceptat în unanimitate de oamenii de știință. Și apoi, incendiile australiene au existat înainte ca acest fenomen (sau doar expresie) să fi apărut în atenția oamenilor.

Căutând, cu măsură, explicații mai practice, suntem șocați să aflăm că au fost arestate 183 (!) persoane suspectate de incendiere. S-a făcut și un portret al piromanului: tânăr abuzat, frustrat, instabil psihic, drogat, care refulează… incendiind! Da, piromanii există!

Incendiile de vegetație controlate sunt necesare. Aborigenii au recurs la ele dintotdeauna, iar fermierii contemporani le-au urmat tradiția. Vegetația inflamabilă, și îndeosebi frunzele de eucalipt căzute, constituie un pericol dacă nu se îndepărtează. Dar aici a intervenit… politicul.

Printr-o grijă exagerată acordată parcurilor naționale aflate în număr mare, s-au închis drumurile de acces în interiorul lor, ceea ce a avut ca rezultat îngroșarea stratului de material inflamabil periculos. Pentru că nici pompierii locali nu mai aveau acces în parc. Așa se întâmplă când măsurile se iau de cei care, trăind în marile aglomerări urbane, nu vin în contact cu realitatea din teren, cu cei pe care-i reprezintă.

Suferim alături de australieni și ne rugăm pentru ei. Cât despre catastrofă, nu căutăm vinovați, ci explicații. Și ele există.
Doamne, dă-ne înțelepciune!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 ianuarie 2020