La moara lui Felix

Din încreţirea scoarţei tind spre soare
Piscuri semeţe, ce se pierd în nori.
Imaginea lor plină de grandoare
Te copleşeşte şi îţi dă fiori.

Însă niciunul n-are să rămână
Săpat în cronici şi zidit în legi,
Ca dealul cu aspect de căpăţână
Unde-a venit salvarea lumii-ntrgi.

Un deal anost, lipsit de măreţie,
Că numai crucile creşteau pe el,
Avea, la cumpănă de vremi, să fie
Altar de jertfă pentru Sfântul Miel.

Pe fruntea lui s-a înălţat o cruce,
Ca axă pentru-ntregul Univers,
Pe care-un Fiu la Dumnezeu se duce
Şi izbăvirea vine-n sens invers.

Un deal care a zguduit zidirea
Şi-a-nfăşurat-o-n întuneric greu,
Când se stingea în duh Neprihănirea
Şi Dumnezeu striga spre Dumnezeu.

Din dealul cu aspect de căpăţână
Mai curge sângele izbăvitor,
Pământul sterp a zămislut fântână,
Izvor de dor. Dor tămăduitor.

Simion Felix Marțian
Vulcan, martie 2007