La moara lui Felix

Nu izbucnesc dintre coperți stindarde
Și nici trompeți nu sună pe alei,
Numai nucleul slovei care arde
Cinstește azi, cu-nfiorări de coarde,
Pe cei ce-n scris respiră prin condei.

Și lexicul pestriț se-aliniază
Ascultător la linia de start,
Dospind geneze-nmugurite-n frază,
Ca, erupând în lavă de amiază,
Să-mbrace universul în brocart.

Eu scriu, tu scrii, el scrie și ea scrie
Și dacă ne topim curgând în scris,
În proza noastră sau în poezie,
Ne dăruim, crâmpei de veșnicie,
Celor avizi de viață și… de vis.

Cuvântul scris nu-i doar o cărămidă
Zidind cetăți ce prea devreme pier,
Ci e celulă vie și fluidă
Dând muguri noi, pornind să se deschidă,
Cu meșteșug din Cer și pentru Cer.

Să dăm dar vieții viața ce nu moare,
Trudind în scris la șlefuirea ei,
Și la această mare sărbătoare
Scriu, pentru cei ce scriu, și o urare:
La mulți ani, frații mei întru condei!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 3 martie 2017