Sonetul de sâmbătă

Sonet de decembrie

sfmartian3 comentarii

Decembrie e poarta către iarnă,
Cu țurțurii ce-n streșini scânteiază
Când soarele-i sărută la amiază,
Ițit din neguri ca dintr-o lucarnă.
 
Cu aburii din caii ce nechează
Când sania troienele răstoarnă,
Și cerul plumburiu ce stă să cearnă
Un strai de-argint cu care decorează.
 
E luna-n care se-mpletesc colinde
Cu clinchetul sublim, ca o chemare,
Și raza stelei ce vestind se-aprinde.
 
Și-atunci rostim cu-a Nașterii vibrare
Când spiritul Crăciunului ne prinde:
Această lună-i toată… sărbătoare!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 6 decembrie 2019
  

Sonetul… sonetelor

sfmartianUn comentariu

Iubesc sonetul, căci iubesc să scriu,
Și iau lumină coaptă din vitralii,
Sculptând în ea miresme cu detalii,
Dorind să-l simt pulsând, să simt că-i viu.
 
Din arderea cumplitelor travalii
Îl scot, atent la fiecare pliu,
Și vreau cu fir de lavă să-l transcriu,
Cum ard în asfințituri portocalii.
 
Cu el vreau, Doamne, Ție  să mă-nchin,
Dar simt că totuși ceva îi lipsește,
De-aceea eu cu rugăminte vin:
 
Să torni acum, când versul se-mplinește,
Pe-acest sonet un strop de har divin
Și-apoi să îl primești, când clocotește!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 20 noiembrie 2020

Sonet în roșu

sfmartianUn comentariu

Pulsează orizontul rubiniu
Și florilor le toarnă în potire
Fluid astral de clocot și trezire,
Și-un patos viu se-ncinge purpuriu.
 
Se-anină stacojiul de privire
Și roșul cald mă umple, pliu cu pliu,
Dar vine întristarea grea, căci știu
Că-i și culoarea pentru… osândire.
 
Păcatul, este scris, poartă carmin,
Dar poate fi spălat, silit s-abdice,
Într-un izvor… tot roșu, dar divin.
 
Și inima mi-e gata să înspice,
Lângă acest izvor de viață plin,
Țâșnind din urmele de spini și bice.
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 13 noiembrie 2020

Sonet tăcut

sfmartianLasă un comentariu

Plesnesc în mine muguri de tăcere
Și umbre-adânci de nerostiri îmi cresc,
Când fac din abandon un act firesc
Și văd în asumare neplăcere.
 
Dar Tu mi-ai dat cuvântul să vorbesc,
Să-l dau rostirii gata să ofere
Și pace și imbold și mângâiere,
Dând aripi celor ce spre cer privesc.
 
De-acum, vorbind, vreau voia Ta să fac,
Și-n zicere să pun lumină multă
Din harul Tău cu care azi mă-mbrac.
 
Să tac când simt că inima-mi exultă
Și-o pun în palma Ta ca-ntr-un hamac,
Spunând: „Vorbește, robul Tău ascultă!”
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 23 octombrie 2020

Sonet rotund

sfmartian2 comentarii

„Să fie lumină!”- ne e începutul,

Rostirii divine fiindu-i altoi,

Căci sămburi de viață eternă-s în noi

De când cu lumină-mpletitu-s-a lutul.

.

Vedem străluciri revărsate-n șuvoi,

Cu raze ce au ca izvor Absolutul,

Dar tot mai dăm beznei cu-ardoare sărutul,

Purtând al prihanei stigmat de noroi.

.

Mai am în ființa-mi tăcute unghere

În care lăstari de-ntuneric se-ascund,

Și steiuri dând umbre, durate-n durere.

.

Dar vreau să mă dărui luminii, fecund,

Scăpat de-orice umbre, deci, Doamne, Ți-aș cere:

Mai dă-mi șlefuire și fă-mă… rotund!

.

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 16 octombrie 2020

Sonetul vârstelor

sfmartian2 comentarii

Zvâcnesc în verde întomnate spasme,
Prezentului dând aer amurgit,
Și-arama pare că s-a-nstăpânit
Pe crengi ce-mboboceau entuziasme.
 
Mă simt, în pas cu toamna, desfrunzit,
Imun, însă, la geruri și sarcasme,
Căci nu-mi trag seva vieții din fantasme,
Ci sunt în Trunchiul veșnic altoit.
 
De-aceea mi-e amurgul luminos,
Și-n mine lăstărește bucuria
Sădită-acolo de Isus Cristos.
 
Da, port ca pe-o hlamidă mărturia
Și mi-este anotimpul grandios,
Căci toamna mea sărută veșnicia.
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 2 octombrie 2020

Sonet sincronic

sfmartian2 comentarii

Pășeam ritmat și-mi stăruia-n auz,
Ca un ecou, o stranie cadență,
Dar pivotam cu multă indolență
În jurul unui gând mereu obtuz.
 
Dar când am înțeles acea prezență,
Am hotărât că nu pot să-mi refuz
O cufundare-n har, ca-ntr-un havuz,
Și însoțirea ca o permanență.
 
Acum eu merg cu Tine-n pas sincron
Și, scuturat de frunzele caduce,
Mă faci măslin pe-al cerului blazon,
 
Înfipt adânc în vremea de răscruce,
Când, din al veșniciilor filon,
O lume nouă se năștea pe cruce.
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 23 septembrie 2020

Sonetul spicelor

sfmartian2 comentarii

DSC_0170

Se sfâșie amiezile-n fâșii
Trăgând de trena soarelui prin spice,
Cănd ele-ncearcă fruntea să-și ridice
Simțind povara marii bogății.

Și-n vântul serii șfichiuind din bice
Sunt tot alături, ca și-n vijelii,
Dar și când se-nfrățesc, cu mii de mii,
Și-n miezul pâinii se-mplinesc ferice.

Ca spicul purtând rod la subsuoară,
În lanul Tău făptura-mi dă să crească
Spre coacere, cu cei ce mă-nconjoară.

Căci, Doamne, numai dragostea frățească
Ne va uni când, chiar trecând prin… moară,
Vom da arome-ntr-o eternă pască!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 31 iulie 2020

 

Sonet de iulie

sfmartianUn comentariu

DSC_0160

Opal şi aur e întregul crug,
Cum aur şi rubin este câmpia;
A amuţit, topită, ciocârlia
Înşurubată-n zboru-i centrifug.

În spicul greu se împâineşte glia
De când a cunoscut sărut de plug,
Iar bobul, devenit acum belşug,
Cu flori de mac îşi decorează ia.

Cuptor şi lan şi zbor şi cer senin
Trec dincolo de vers şi de cuvinte,
În cântul coacerii, suav şi plin

Şi din explozia de simţăminte
Mă smulg şi ca o seceră mă-nclin:
Sunt gata pentru seceriş, Părinte!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 22 iulie 2012

Sonet rourat

sfmartianUn comentariu

DSC_1139 (1)

Aleargă bezna spartă de cocoși
Și-n tinda zilei, pe covor de rouă,
Lumina țese o hlamidă nouă
Din fir solar și-argint de zori lăptoși.

Revarsă cerul aur, parcă plouă
Cu stropi de tihnă, vii și luminoși,
Și-n zorii rourați și răcoroși
Ridic spre Tatăl mâinile-amândouă:

Mi-ai dat prin dimineață-un început,
Și-n roua ei un strop de neprihană
Să cred mereu că Tu, din absolut,

Ne strângi la piept cu ziua diafană
Să dai și azi, cum dat-ai în trecut,
Cu roua dimineților… și mană!

Simion Felix Marțian