Dealul căpăţânii

Din încreţirea scoarţei tind spre soare
Piscuri semeţe, ce se pierd în nori.
Imaginea lor plină de grandoare
Te copleşeşte şi îţi dă fiori.

Însă niciunul n-are să rămână
Săpat în cronici şi zidit în legi,
Ca dealul cu aspect de căpăţână
Unde-a venit salvarea lumii-ntrgi.

Un deal anost, lipsit de măreţie,
Că numai crucile creşteau pe el,
Avea, la cumpănă de vremi, să fie
Altar de jertfă pentru Sfântul Miel.

Pe fruntea lui s-a înălţat o cruce,
Ca axă pentru-ntregul Univers,
Pe care-un Fiu la Dumnezeu se duce
Şi izbăvirea vine-n sens invers.

Un deal care a zguduit zidirea
Şi-a-nfăşurat-o-n întuneric greu,
Când se stingea în duh Neprihănirea
Şi Dumnezeu striga spre Dumnezeu.

Din dealul cu aspect de căpăţână
Mai curge sângele izbăvitor,
Pământul sterp a zămislut fântână,
Izvor de dor. Dor tămăduitor.

Simion Felix Marțian
Vulcan, martie 2007

Muntele Templului, de la Cirus la Trump

DSC_3646

Potrivit știrilor venite din Israel, s-ar părea că în acest an, Pesach, Paștele evreiesc, va fi sărbătorit într-un mod inedit și… mult dorit. E vorba de sacrificarea mielului pascal pe Muntele Templului. În întâmpinarea acestui deziderat vine cunoscutul „Deal of the Century”, Planul de pace pentru Orientul Mijlociu, propus de Donald Trump.

Acordul acesta recunoaște suveranitatea deplină a Israelului asupra locului sfânt, și stipulează: „Oamenilor de toate credințele ar trebui să li se permită să se roage pe Muntele Templului…” Condițiile politice fiind astfel favorabile, Sanhedrinul nu a întârziat să facă demersuri în acest sens, solicitând aprobările necesare.

Și dacă solicitanții au făcut această asociere între numele Donald Trump și Cirus cel Mare, împăratul persan, se pare că planurile lor merg mai departe în viitor. În timpul domniei lui Cirus evreii au fost eliberați din robia babiloniană, dar li s-a oferit și sprijin pentru zidirea celui de-al Doilea Templu.

Acum se cere acordul de a duce un altar pe Munte, pentru sacrificiu. Altarul este pregătit de anul trecut, și respectă dimensiunile biblice (9mp și 5m înălțime). Sunt pregătite, de altfel, vasele, veșmintele, vinul și untdelemnul. Ar fi prima dată de la dărâmarea celui de-al Doilea Templu (70 dH), când un altar s-ar afla pe Muntele Templului. Dar și un prim pas spre construcția celui de-al Treilea Templu.

Circumstanțele ar fi fost favorabile dacă n-ar fi… Covid 19. Ministerul Sănătății din Israel a interzis ceremoniile ocazionate de Pesach, dar membrii Sanhedrinului mai speră.

Lumea creștină nu este prea interesată de Paștele evreiesc, nici de ritualurile lor. Dar nu se poate ignora faptul că un altar pe Munte, urmat de reconstrucția Templului, sunt lucruri profețite și prefațează… sfârșitul. Care poate fi așteptat cu bucurie sau cu groază.

Așadar, ochii pe Israel, smochinul Cărții. Ceea ce se întâmplă acolo nu este doar politică. Este împlinirea profețiilor. Doamne, luminează-ne!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 9 aprilie 2020

Creștinii puși la zid pentru… covid

OK

În încercarea (grea) de a defini libertatea, nu poți să faci abstracție de libertatea de exprimare. Doar că prin ea s-a ajuns în situația că oriunde se poate spune orice despre oricine. O fi de bine? Nu prea, însă putem să și ignorăm ceea ce se spune, pentru că, oricum, „glasul măgarului nu se aude în cer”. Adică nu orice opinie contează.

E grav însă când aberații condamnabile ies dintr-o „trâmbiță” autorizată. Un organ de presă ca „The New York Times”, împuternicit cu autoritate publică. Pentru că pe paginile acestuia a apărut un articol intitulat „Drumul spre iadul coronavirusului a fost pavat de creștinii evanghelici”, semnat de scriitoarea Katherine Stewart.

Și aici este vorba de politică, autoarea fiind pornită împotriva Administrației Trump, pe care o vede incapabilă să facă față pandemiei. Dar Trump a fost susținut în campanie de creștini. Iar nucleul său de sprijin se bazează tot pe creștini. Așa că doamna Stewart dă de pământ cu acești „republicani conservatori religioși”, „inamici ai progresului și științei”.

În acest caz nu mai putem vorbi de „glasul măgarului”, pentru că articolul este găzduit de ziarul cu cea mai mare influență din câte se cunosc. Și asta este cu atât mai grav, pentru că poate avea urmări. Această incitare poate duce la represalii împotriva creștinilor.

Se pare că americanii tind să-și uite istoria. Au crescut, s-au dezvoltat ca națiune, au progresat ajungând la strălucire, pentru că s-au bazat pe valorile creștine. Și este la fel de evident că declinul a început cu tendința de a abandona aceste valori. Și dacă vor continua astfel, va urma dezastrul.

Dar nu li se poate „ierta” creștinilor faptul că vorbesc împotriva păcatului într-un oraș cu dezmăț afișat, ridicat la rang de virtute. Sau faptul că luptă împotriva avortului, într-un stat (NY) în care s-a legalizat avortul până în ultima lună de sarcină. Crimă legalizată!

Ar putea rămâne doar un titlu șocant, care să atragă cititori, dar nu va fi așa. Are grijă diavolul de asta. Oricum, „incidentul” ne amintește de sângerosul împărat roman Nero, care după ce a incendiat Roma, i-a învinovățit pe creștini, ca să-și motiveze persecuția împotriva lor.

America, ai fost campioana libertății, exemplu pentru toate națiunile, dar e vremea să revii la libertatea pe care o dă cunoașterea Adevărului. A lui Hristos.
Și pentru că El e calea, ce-i ce-L urmează nu se pot face vinovați de ceva rău.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 2 aprilie 2020

Dumnezeul meu și-al lui „chiar dacă”

Foc 1

Unul dintre efectele crizei cauzate de temutul virus Covid 19 este și apropierea oamenilor de Dumnezeu. Dacă nu prin sfințenie, măcar prin rugăciuni. Cei care se rugau și înainte, o fac acum mai mult și mai intens. Și asta pentru că nu se cere doar protecție divină pentru propria persoană, ci se fac și fierbinți rugăciuni de mijlocire. Dar se apropie de altarul rugăciunii și cei care l-au neglijat înainte, sau chiar l-au ignorat total.

Acesta este un lucru bun. Dar, oare, cum ne rugăm? Cu credință, evident. Trebuie să credem că, ocrotiți de Dumnezeu fiind, virusul ne poate ocoli. Sau că, afectați fiind, Dumnezeul căruia ne rugăm ne poate vindeca. Pentru că este Dumnezeul care ne-a creat și El poate învia morții și orice cuvânt al Lui este plin de putere.

Privim însă în jur și vedem că lucrurile stau puțin… altfel. Da, vedem oameni ai lui Dumnezeu contaminați de boală, sau trecând dincolo de ea… spre cer. Oare ei nu se rugau? Oare nu i-a iubit Dumnezeu? Ba da, dar rugăciunea făcută cu credință înseamnă și acceptarea voii lui Dumnezeu. Ne este greu, în limitarea noastră, să înțelegem, dar Dumnezeu are planurile Sale.

Cartea profetului Daniel ne vorbește despre anii de robie din Babilon și în capitolul 3 găsim istoria fascinantă a celor trei tineri care l-au înfruntat pe împăratul Nebucadnețar. Când împăratul a poruncit ca toți oamenii să se închine statuii unui zeu, Șadrac, Meșac și Abed-Nego au refuzat, deși pentru asta urmau să fie aruncați în foc.

Confruntați cu împăratul, ei au declarat: „Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins.” (Daniel, 3:17) Aceasta este credință! Dar ei au continuat: „Și CHIAR DACĂ nu ne va scoate(…) nu ne vom închina chipului de aur.”(v 18) Aceasta înseamnă acceptare! Și înțelegere că Dumnezeu are propriile-I planuri. Iar Dumnezeu i-a scos vii din flăcări.
Crezând, vom vedea minunile lui Dumnezeu. Dar trebuie să știm că voia Lui este suverană și că ele se vor produce când El va hotărâ. Ne rugăm adesea ca Tatăl nostru să ne ridice o povară prea grea pentru umerii noștri. El o va face, sau… ne va întări umerii. La fel se întâmplă și cu obstacolele pe care le întâlnim în cale și pentru îndepărtarea cărora ne rugăm. Poate că ne va răspunde ajutându-ne să le ocolim. Sau să trecem peste ele.

Să ne amintim și de cuvintele lui Habacuc: „CHIAR DACĂ smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri în staule, și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!” (Habacuc, 3: 17-18)

Doamne, ferește-ne de încercare, sau… pregătește-ne Tu pentru tot ce vei îngădui în viața noastră! Și cu inima plină de pacea Ta să vedem „binele” prin ochii Tăi. Pentru că Tu ești dragoste.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 31 martie 2020

Salvarea-i la Tine!

DSC_7071

Se tânguie-n chinuri planeta albastră
Și-s neguri pe zările cândva senine,
Cu jalea înfiptă în inima noastră
Deschidem prin rugă spre ceruri fereastră:
Ascultă-ne, Doamne, salvarea-i la Tine!

Ne bântuie voci de sirene stridente,
Ducând suferința-n spitalele pline,
Și-n lupta de-acolo, cumplite momente,
Pun petice vieții trăite-n… procente
Căci, Doamne, salvarea e numai la Tine!

Când dricul lipsit de cortegiu străbate
Cetăți pustiite, durerea revine,
Părând să-și adune puterile toate,
Și mușcă din inimi deja sfâșiate;
Îndură-Te, Doamne, salvarea-i la Tine!

Se caută leacul, febril și tenace,
Dar molima încă de lume se ține,
Cu ghearele morții scurmând în torace,
Ne arde, Părinte, ni-e sete de pace,
Adu izbăvirea, salvarea-i la Tine!

Un „azi” dureros ne retează din vise
Și altfel ne pare conceptul de „bine”;
Spre „mâine” sunt porțile gata deschise,
Ghidează-ne, Doamne, prin cele ce-s scrise,
Căci Tu ești salvarea și viața e-n Tine!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 30 martie 2020

Sonet – antivirus

DSC_7099a

Și-a tras planeta peste zâmbet storul,
Țesând din spaime un cernit lințoliu,
Și-un trist apus coboară pe orgoliu
Punând la ușa viselor zăvorul.

Avântul zace frânt într-un fotoliu,
În aripa de plumb uitându-și zborul,
Și-un virus proiectează viitorul
Pe planșa zilei îmbrăcată-n doliu.

Dușmanul invizibil ne răpune
Și-n țipete țâșnește neputința,
În bocete fierbinți de-ngropăciune.

Avem însă, din cer venind, credința
Pe care s-o-mpletim în rugăciune:
Dă, Doamne,-n lupta asta biruința!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 28 martie 2020

Oprește, Doamne, urgia!

a (10)

Ne doare, Doamne, apăsarea asta
Și groaza prinde-n inimi rădăcini,
Am vrea s-o smulgem, rămânând senini,
Dar suntem slabi și-i mult prea grea năpasta.

Ne frige-al morții fâlfâit de-aripă
Ce lasă cicatrice-n cimitir,
Și-i plin de-amar al lacrimii potir
Când și tăcerea-n crematorii țipă.

Ne-am tot luptat din răsputeri, Părinte,
Să ținem piept cumplitului flagel,
Și-abia când am fost doborâți de el
Ne-am amintit și noi de… cele sfinte.

Ne iartă, Tată, c-am uitat de Tine,
Și-abia acum venim cu rugăciuni
Să-Ți cerem Ție, care faci minuni,
Să-i spui „Ajunge!”, morții care vine.

Ne sfâșie durerea din spitale,
Unde se moare, Doamne, ca pe front,
Și bezna-i grea pe-ntregul orizont
Când nu primim lumina Feței Tale.

Privește, Doamne, către omenire
Și dă-ne-al îndurării Tale semn,
Curgând, ca un izvor de untdelemn,
Și vindecarea Ta și mântuire!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 25 martie 2020

În Numele lui Dumnezeu, la trântă cu molima?

DSC_6130

Omul este definit ca fiind o ființă socială, și asta spune multe. Trăiește și își desfășoară activitatea în comunitate, izolându-se doar arareori și… nu prea de bunăvoie. Cei care se izolează din proprie inițiativă sunt excepții.

Este explicabilă, astfel, reacția unora la carantina actuală, la izolarea impusă de pandemia în desfășurare. Pentru că, da, există oameni care sfidează interdicțiile. Inconștiență? Prostie? Teribilism? Poate din toate câte puțin, și ceva pe lângă…

Aș vrea să ne oprim însă asupra atitudinii celor care sfidează boala din exces de „spiritualitate”. Pentru că avem un Dumnezeu atotputernic, care ne apără, spun ei. Da, așa este Dumnezeul nostru, iar dragostea Lui nu poate fi pusă la îndoială. Dar regulile sunt reguli, iar carantina El a instituit-o.

Se îndoiește cineva? Să citim capitolul 13 din cartea biblică Leviticul. Preotul analiza fiecare caz de suspiciune de lepră, pentru că era cel abilitat să pună diagnosticul. Și omul era izolat 7 zile, după care era analizat din nou. Urmau alte 7 zile de izolare și dacă diagnosticul final se verifica a fi lepră, era scos din cetate. Așa i-a învățat Dumnezeu.

Să privim la cazul Mariei, sora lui Moise. Ea s-a ales cu lepră drept pedeapsă pentru cârtirea ei împotriva fratelui său, care era liderul numit de Dumnezeu. Moise a cerut intervenția divină, rugându-se: „Dumnezeule, Te rog, vindec-o!”(Numeri, 12:13)

Domnul i-a ascultat rugăciunea, dar a mai spus: „Să fie închisă 7 zile afară din tabără; după aceea, să fie primită în tabără.” (vers. 14) Nu face Dumnezeu lucrurile desăvârșite? Ba da, dar regulile le stabilise El. Și trebuiau respectate.

Să ne amintim și de leproșii vindecați de Isus. Erau zece oameni deznădăjduiți care se luptau și cu boala și cu… respingerea. Pentru că erau și ei izolați de societate. Isus i-a vindecat, dar le-a spus: „Duceți-vă și arătați-vă preoților!” (Luca, 17, 14)

Avea Isus nevoie de o confirmare? Ceva de genul: Mi-o fi reușit, de data asta? Nicidecum, căci El e Dumnezeu. Dar așa era regula, și preoții dădeau verdictul în privința reacceptării lor.

Ne cere Dumnezeu să ne luăm la trântă cu pandemia? Cu virusul? Nicidecum. Aceasta e treabă de Don Quijote, nu de credincios. Dumnezeu așteaptă să ne audă rugăciunile. Pentru ocrotire, pentru vindecare și pentru… înțelepciune. Ca să luăm decizii bune.

Da, ne lipsește apropierea, bucuria spirituală în Biserică, dar putem și izolați să ne simțim aproape. Cum? Purtându-ne în rugăciune unii pe alții. Și mai avem la îndemână și tehnologia actuală. Să ne sunăm mai des, îmbărbătându-ne.
Doamne, ne încredințăm cu viețile noastre în mâna Ta.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 24 martie 2020

Vorbește, Doamne!

DSC_4447a

„Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă”.(1Samuel 3:9)

Cetatea a-mbrăcat a nopţii haină
Cu gluga ei de întuneric greu,
Numai în Templu pâlpâia în taină,
Pe ziduri, candela lui Dumnezeu.

La ceas de reculegere, când tihna
Se împletea cu umbre şi tăceri,
Un tinerel îşi căuta odihna
Ce parcă nu venea de nicăieri.

Dar când cu braţele-i mângâietoare
Somnul s-a-nfăşurat pe lângă el,
S-a auzit în Templu o chemare
Venind din întuneric: Samuel!

Cuprins în mreaja viselor, băiatul
A tresărit, de somn s-a scuturat,
Şi părăsind în mare grabă patul,
Spre Eli, preotul, a alergat

Zicându-i: eu ţi-am auzit chemarea
Şi iată-mă aici, în faţa ta;
El încă nu înţelegea lucrarea
Şi vocea Domnului n-o cunoştea.

Abia când a-nţeles de unde vine
Şi-a cui e vocea care îi vorbea,
A glăsuit: sunt robul Tău, Stăpâne,
Vorbeşte, dar, căci Te voi asculta!
***
Şi astăzi încă ne vorbeşte Domnul,
În asta nici o îndoială nu-i,
Dar, chiar de reuşim să-nvingem somnul,
Vom recunoaşte, oare, vocea Lui?

Spre a-nţelege vocea Lui profundă,
Mesaj venit din cer către pământ,
Să căutăm ca pe lungimi de undă
Cereşti, să ne-acordăm prin Duhul Sfânt.

Atunci vom şti şi Îl vom recunoaşte,
Putând rosti cu-al inimii tumult:
Vorbeşte, Dumnezeul meu, vorbeşte,
Eu, robul Tău, mă-nchin şi Te ascult.

Simion Felix Marțian
Petroşani, mai 2011

Fructele dulci ale… „coronei”

Noiembrie

Că suntem în plină criză creată de COVID 19, nu poate nega nimeni, indiferent de tabăra în care s-ar afla. De ce, tabere? Pentru că vin știri contradictorii, unele spunând că situația nu este atât de gravă pe cât se pare, altele mărind voit dimensiunile dezastrului.

Se spune că unele sunt lansate de Rusia și susținătorii ei, care vor să destabilizeze UE, iar celelalte… Dar, totuși, unde sunt SUA și China în această ecuație? Încâlcită treabă, ca peste tot unde este vorba de politică. Și murdară.

Se trag sfori peste capetele noastre și, oricum, nu vom ști niciodată devărul. Așadar, indiferent de gravitatea situației, un lucru e cert: virusul ucigaș face victime. Da, se moare! Și acest lucru crează panică. Pentru că oamenii nu sunt pregătiți să moară. Chiar și printre cei ce sunt convinși de viața viitoare, sunt puțini care ar putea afirma cu sinceritate: sunt pregătit să mor!

Groaza a cuprins pământul, căci oamenii s-au convins că nu-i vorba doar de un „bau-bau” jurnalistic. În toată această panică generalizată, ar părea deplasată o întrebare de genul: poate aduce ceva bun acest virus? Și, totuși, de ce să nu recunoaștem că adesea ies lucruri bune din cele mai potrivnice situații.

A circulat mult pe internet în ultimele zile relatarea unui medic din Lombardia, despre situația dramatică din spitalul unde , alături de colegii săi, lupta în prima linie pentru salvarea celor contaminați. Imaginile sunt de coșmar. În toată această grozăvie a apărut, ca o figură luminoasă, un pastor de 75 de ani, care deși știa că sfârșitul îi este aproape, îi mângâia și-i îmbărbăta pe muribunzi, citindu-le din Biblie.

Medicii, epuizați, au fost puși în situația de a-și recunoaște limitele, dar prezența acestui pastor i-a ajutat să înțeleagă că dincolo de limitele umane este atotputernicia lui Dumnezeu. Pastorul a murit, cum era de așteptat, dar a semănat Cuvântul, iar medicii, care până atunci se declaraseră atei, L-au cunoscut pe Dumnezeul mântuirii.

Au murit și câțiva dintre medici, iar cel care relatează aceste lucruri se așteaptă și el să moară. Dar frica de moarte i-a pierit odată cu necredința. Acum știe că-l așteaptă veșnicia lui Dumnezeu.

Epidemia a adus nenorocire și tragedii în familii. Și multe, multe lacrimi. Dar iată și câte un fruct nu doar comestibil ci de-a dreptul delicios. Pentru că a creat conjunctura și, așa cum știm, Cuvântul aduce rod.

Să folosim deci situația, vestind Evanghelia. Și să ne rugăm nu doar pentru protecție împotriva bolii, ci și pentru putere și îndrăzneală în a o vesti. Pentru că oamenii au nevoie, prioritar, de mântuire.
Luminează-ne, Doamne!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 19 martie 2020