Ne doare, Doamne, apăsarea asta
Și groaza prinde-n inimi rădăcini,
Am vrea s-o smulgem, rămânând senini,
Dar suntem slabi și-i mult prea grea năpasta.

Ne frige-al morții fâlfâit de-aripă
Ce lasă cicatrice-n cimitir,
Și-i plin de-amar al lacrimii potir
Când și tăcerea-n crematorii țipă.

Ne-am tot luptat din răsputeri, Părinte,
Să ținem piept cumplitului flagel,
Și-abia când am fost doborâți de el
Ne-am amintit și noi de… cele sfinte.

Ne iartă, Tată, c-am uitat de Tine,
Și-abia acum venim cu rugăciuni
Să-Ți cerem Ție, care faci minuni,
Să-i spui „Ajunge!”, morții care vine.

Ne sfâșie durerea din spitale,
Unde se moare, Doamne, ca pe front,
Și bezna-i grea pe-ntregul orizont
Când nu primim lumina Feței Tale.

Privește, Doamne, către omenire
Și dă-ne-al îndurării Tale semn,
Curgând, ca un izvor de untdelemn,
Și vindecarea Ta și mântuire!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 25 martie 2020

„Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă”.(1Samuel 3:9)

Cetatea a-mbrăcat a nopţii haină
Cu gluga ei de întuneric greu,
Numai în Templu pâlpâia în taină,
Pe ziduri, candela lui Dumnezeu.

La ceas de reculegere, când tihna
Se împletea cu umbre şi tăceri,
Un tinerel îşi căuta odihna
Ce parcă nu venea de nicăieri.

Dar când cu braţele-i mângâietoare
Somnul s-a-nfăşurat pe lângă el,
S-a auzit în Templu o chemare
Venind din întuneric: Samuel!

Cuprins în mreaja viselor, băiatul
A tresărit, de somn s-a scuturat,
Şi părăsind în mare grabă patul,
Spre Eli, preotul, a alergat

Zicându-i: eu ţi-am auzit chemarea
Şi iată-mă aici, în faţa ta;
El încă nu înţelegea lucrarea
Şi vocea Domnului n-o cunoştea.

Abia când a-nţeles de unde vine
Şi-a cui e vocea care îi vorbea,
A glăsuit: sunt robul Tău, Stăpâne,
Vorbeşte, dar, căci Te voi asculta!
***
Şi astăzi încă ne vorbeşte Domnul,
În asta nici o îndoială nu-i,
Dar, chiar de reuşim să-nvingem somnul,
Vom recunoaşte, oare, vocea Lui?

Spre a-nţelege vocea Lui profundă,
Mesaj venit din cer către pământ,
Să căutăm ca pe lungimi de undă
Cereşti, să ne-acordăm prin Duhul Sfânt.

Atunci vom şti şi Îl vom recunoaşte,
Putând rosti cu-al inimii tumult:
Vorbeşte, Dumnezeul meu, vorbeşte,
Eu, robul Tău, mă-nchin şi Te ascult.

Simion Felix Marțian
Petroşani, mai 2011

Ne-am folosit de ani lucrând la ziduri
Și-am ridicat obstacole-ntre noi,
Ne-am izolat, având în suflet riduri,
Împăunați, dar înăuntru goi.

Și-acum, în carantina… mondială,
Ne revoltăm, părând străini de rol:
Noi vrem acces la viața socială,
Noi vrem la stadion și vrem la mall!

E dureros, dar în această stare
Ne dumerim cât suntem de mărunți,
Însă putem să facem o schimbare:
Să reclădim din nou spre oameni punți!

Și, regăsind căldura sufletească
Cu care-ți sprijini semenul la greu,
Să ajutăm iubirea să-nflorească
Și-L vom vedea-ntre noi pe Dumnezeu!

Și-n izolarea care se impune
Să fim mai solidari ca fără ea,
Cu glasuri împletite-n rugăciune,
Iar rezultatele se vor vedea.

Căci carantina nu e izolare,
Ci gratiile-s între inimi reci,
Să cultivăm iubirea cu ardoare,
Cu Dumnezeu învingători în veci!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 16 martie 2020

Din clopotul sonor al unei drame
Curg vaiere cumplite peste lume,
Căci molima cu chipul unei ciume
La carul morții caii stă să-nhame.

Un virus de coșmar a stins lumina
În ochi ce până ieri râdeau la soare,
Și parcă un convoi de-nmormântare
Spre zarea largă a plecat din China!

Și-oriunde își arată fața hâdă,
Dispare ca o ceață armonia,
Iar oamenii, uitând ce-i…omenia,
Se-mpung scrâșnind din dinți în loc să râdă.

Așa, abandonând orice rezerve,
În spaima care-alimentează ura
Sunt gata să-și dispute-mbucătura
Când sar cu toți pe… raftul de conserve.

E tragic, oameni buni, și nu-s scenarii,
E boală, moarte, ură, dezbinare,
Și chiar speranța încă-n fașă moare
Știind că lumea merge pe avarii.

Să mergem toți la tronul milei sfinte
Cerând lui Dumnezeu și vindecare
Și-a vrajbei dintre oameni încetare,
Uniți în rugăciuni, cu gând fierbinte.

Și-apoi, contaminați de-a Sa sfințire,
Să dăm planetei straie de lumină,
Imunizați la ceea ce dezbină
Dar virusați cu toții de… iubire!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 12 martie 2020

Cânta sub sărutări de daltă lemnul
Și marmura îmbobocea senină,
Când mâinile ce frământau lumină
Storceau din miezul Artei untdelemnul.

Maestrul și-a cioplit în viață visul,
Dând lumii, care-i pregătise scena,
Un Jiu pe care l-a-nfrățit cu Sena
Când dalta lui a cucerit Parisul.

Idei a nemurit și sentimente,
În clipe-nțepenite, spre vecie,
Și arta lui rămâne veșnic vie,
Născând vulcani, cascade și torente.

De ziua lui, la Masă, în tăcere,
Privesc prin Poarta largă Infinitul
Și-l văd în toate, omul, dalta, mitul,
Un veșnic nimb purtat de adiere.

Sărbătorindu-l, nu i-aș da o floare,
Ci aș planta un verb în limba noastră:
„A brâncuși”- a face o Măiastră
Și-a învăța apoi bronzul să zboare!

Simion Felix Marțian
19 februarie 2020

 

Așteaptă primăvara în culise
Cu caii la caleașcă prinși în hamuri,
Purtând cununi de-nmugurite ramuri
Și-n coame flori cu pleoapele deschise.

În lume încă viscolul mai mușcă
Cu pleasna biciului inimi candide,
Dar poarta lui curând se va închide
Și el va sta înlănțuit în cușcă.

Speranțele ni-s aninate-n muguri
Și-n razele care alungă gerul,
Când soarele împodobește cerul
Și-aprinde strălucire vie-n pluguri.

Ne doare, Doamne, apăsarea rece
Și-am fi străpunși de iarnă ca de cuie,
De n-am simți că-n ramuri seva suie,
Iar ea va trebui-n curând să plece.

Sorbim din primăvara bucuriei,
Privind cu ochii deveniți corole
Plutirea de înmugurite iole
Pe marea de cristal a veșniciei.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 februarie 2020

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31a)

Prin Logos toate s-au înfăptuit,
Creaţia întreagă-i o minune
Iar când lucrarea,Doamne, ai isprăvit
Spre tot ce ai făcut Tu ai privit
Şi ai văzut că toate-s foarte bune.

Eram cotat ca „foarte bun”şi eu
Fiind administrator pe planetă,
Purtam în mine chip de Dumnezeu
Dar m-a îngenuncheat păcatul greu
Şi mi-a mânjit această etichetă.

A trebuit să fie un Calvar
Marcând a veşniciilor răscruce,
Şi Fiul Tău, aducător de har,
Să-mi curăţească eticheta iar
Murind pentru păcatul meu pe cruce.

Acum, cu tot ce am dumnezeiesc,
Cu tot ce regăsesc curat în mine
Vreau să fac lucruri bune şi doresc
Să pot, la fel ca Tine, când privesc
La ce-am făcut, să spun că-i foarte bine.

Aş vrea să îmi dispară din auz
Păcatul vechi, tot zornăindu-şi lanţul,
Făcându-mă adeseori confuz,
Şi n-aş mai vrea ca iarăşi să mă scuz
Când, la sfârşit de an, îmi fac bilanţul.

Căci eu privesc la anul ce-a trecut
Şi caut cu-ndârjire numai bine,
Dar din ce văd prin ceea ce-am făcut
Nu-s impresionat în mod plăcut
Şi nu te mulţumeşte nici pe Tine.

Însă ştiind că eşti îndurător,
Pentru iertare eu te rog fierbinte
Şi pentru har în anul viitor,
Pentru ca la bilanţul următor
Să fii de mine mulţumit, Părinte.

Simion Felix Marțian

Acum când bate-n uşă noul an
Cu ale sale căi necunoscute
Pe al trăirii zbuciumat ocean,
Vă-ncredinţez, punând în vers elan,
În braţul Ocrotirii absolute.

Şi El-Olam, El veşnic Dumnezeu
Să vă-nsoţească-n toată alergarea,
Sprijin şi adăpost în ceasul greu,
Şi-al biruinţei minunat trofeu
Vă fie-n viaţă binecuvântarea!

Vă mai doresc experienţe noi,
Ca-n clipele când viaţa-i o pustie
Şi abandonul tuturor e-n toi,
Să ştiţi că ochii Celui ce-i El Roi
Vă însoţesc cu o privire vie.

În mâna lui Yehova Ţidkenu
Vă-ncredinţez, prin rugi, pe mai departe
Şi-atunci când cu-al minciunilor atu
Răuvoitori vor face din „da”, „nu”,
El este Cel ce face-va dreptate.

Iar când primejdii vor ieşi în drum
Şi-nsinguraţi vă veţi lupta cu teama
Să nu descurajaţi, nu, nicidecum,
Ci să rostiţi: ca orişicând, şi-acum
Domnul este aici, Yehova Shama!

Când zbuciumul lucrarea lui şi-o face,
Aşa ca-n viaţa fiecărui om,
Şi când neliniştea în suflet zace,
Eu vă doresc s-aveţi eterna pace
Din Cel ce-i pacea, Yehova Shalom!

Vă mai urez ca-n lipsuri, în necaz,
În tristă, dureroasă păgubire,
Drepţi să rămâneţi sub acest talaz
Ştiind, în cugetul de-a pururi treaz,
Că se va îngriji Yehova Yire.

În casă stând alături, cot la cot,
Să nu lăsaţi duşmani să treacă pragul,
Să-i biruiţi prin Domnul Savaot
Şi-apoi să ridicaţi sus, sus de tot,
Prin Cel ce e Yehova Nissi, steagul!

Şi dacă-n anul care va veni,
Vreo boală vă va-nnegura cărarea,
Să se îndure Cel din veşnicii,
Cel ce a fost, ce este şi va fi
Yehova Rapha, El e vindecarea.

La uşă-i Anul Nou cu-al său alai,
Primiţi-l deci cu sufletul cucernic
Şi-n casa voastră, ca-ntr-un colţ de rai,
Eu vă doresc să fie El Shadai,
Cel ce e Dumnezeu atotputernic!

Simion Felix Marțian

În hora-ncinsă la-nceput de iarnă
În vatra Albei Iulii, de un veac,
S-a prins, urlând a viaţă, lupul dac,
Iar vulturul roman suna din goarnă.

Şi Cerul care-a sărutat Carpaţii
Cu un sărut fierbinte, tricolor,
Schimbat-a, tot atunci, şi rostul lor,
Să nu despartă cu cruzime fraţii.

Cântau în bronz de clopot catedrale
Şi inimi clocoteau pe portativ,
Când îşi ornau istoria festiv
Români din patru puncte cardinale.

Mihai descăleca, legându-şi calul,
Privind din cronici ,,pohta ce-a pohtit”,
Un vis de veacuri, iată, împlinit,
Când Ţara-şi cuprindea-n hotar Ardealul.

Un veac s-a scurs prin foi de calendare
De când la Alba s-a-mplinit un dor,
Și astăzi peste plaiul tricolor
Din ceruri cerem binecuvântare:

Ne-ai dat acest pământ bogat, Divine,
Și o Unire, dar o vrem și-n noi,
Ca, strâns uniți, să cultivăm apoi
În țara păcii dragostea de Tine.

Simion Felix Marțian

”…să faceți rugăciuni…pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii…”(1 Timotei, 2:1-2)

În țara mea cu brațe de Carpați
Tivită-n unduiri danubiene,
Cu ochi de iezere, adânci, curați,
Clipind sub ale brazilor sprâncene,

S-a-ncins văzduhul toamnei ca nicicând,
Sfidând și zgribulirile nocturne,
Când fiii ei, mânați de-același gând,
S-au dus cu-nflăcărare către urne.

Cei de aici, dar și acei plecați,
În frigul toamnei au votat fierbinte,
Și astfel dintre cei doi candidați
A fost ales al țării Președinte.

Nu s-a votat la fel, și e firesc,
Dar acest fapt n-am vrea să ne dezbine,
De-aceea toți, spre binele obștesc,
Alesului să îi urăm de bine.

Adesea unitatea-i lucru greu,
Dar cauzele noastre sunt comune,
De-aceea astăzi către Dumnezeu
Să înălțăm cu toți o rugăciune!

Și peste țară și alesul ei
Să cerem astăzi binecuvântare,
Și astfel vom învinge anii grei
Căci Dumnezeul nostru este mare!

Români de-aici și dragi români plecați,
Ați fost la vot; de-acum…tot înainte!
Însă în rugăciuni să nu uitați
De țara noastă și de Președinte!

Simion Felix Marțian